Distribuie articolul

Militari ai Diviziei 4 Infanterie „Gemina”  vor participa, sâmbătă, 29 aprilie, începând cu ora 10.00, la ceremonia militară și religioasă dedicată sărbătoririi Zilei Veteranilor de Război, organizată la monumentul ,,Glorie Ostașului Român” din municipiul Cluj-Napoca.

Detaşamentul de onoare va fi constituit din militari ai Regimentului 317 ISR „Vlădeasa”, Regimentului 50 Rachete Antiaeriene „Andrei Mureșianu” Batalionului 55 Comunicații și Informatică „Napoca” și Muzica Militară a Diviziei 4 Infanterie „Gemina”.

Ceremonia se înscrie în seria de manifestări derulate în această perioadă în cadrul campaniei „Recunoștință veteranilor de război”, organizată la nivelul Ministerului Apărării Naționale.

În fiecare an, la 29 aprilie se sărbătoreşte Ziua Veteranilor de Război, instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 1222/2007. În toate garnizoanele din ţară au loc ceremonii militare şi religioase la monumentele dedicate eroilor din cel de-Al Doilea Război Mondial, adunări solemne ale asociaţiilor de veterani de război, spectacole şi activităţi de îngrijire a monumentelor şi cimitirelor eroilor.

Radu Ștefan

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: