Sănătatea dinților noștri este deosebit de importantă, iar, atunci când ne confruntăm cu probleme care afectează aspectul sau funcționalitatea lor, trebuie să luăm măsurile necesare cât mai curând posibil. Primul pas este vizita la medicul stomatolog în vederea unei consultații și a stabilirii unui diagnostic corect, urmat de alegerea unui plan de tratament.
Încă de mici suntem învățați să avem grijă de dinții noștri, să îi periem corect, de minimum două ori pe zi, în special dimineața și seara, să utilizăm ață dentară și să evităm excesele de alimente și băuturi ce pot afecta rezistența și aspectul dinților, dar și a gingiilor. Cu toate acestea, există unele probleme ce pot apărea indiferent de cât de atenți am fi la igiena orală, de exemplu, dinți crescuți anormal, strâmbi, suprapuși sau distanțați și care necesită un tratament corectiv pentru a avea o dantură frumoasă și uniformă.
Cele mai comune soluții pentru obținerea unui zâmbet frumos
Odinioară rezervat mai degrabă adolescenților, aparatul dentar este, în prezent, din ce în ce mai popular în rândul adulților. Tratamentul ortodontic ajută la alinierea dinților și, în cele din urmă, la obținerea uniformității dorite. Pe lângă aspectul estetic, și funcționalitatea lor, este îmbunătățită și funcția masticației, dar și vorbirea. Se poate alege în acest sens un tratament stomatologic in Cluj sau orice alt mare oraș, unde se găsesc clinici cu aparatură modernă, și medici cu experiență.
Dacă, în schimb, există probleme precum cariile, dinții fracturați sau care necesită extracții, există tratamente endodontice, precum obturația de canal sau montarea unei coroane, ori prin implant, prin care se poate obține o formă acceptabilă a danturii.
Albirea și fațetele dentare sunt, de asemenea, tratamente folosite pentru îmbunătățirea aspectului danturii, dacă aceasta este într-o stare bună de sănătate și nu are defecte decât de ordin estetic.
Când este nevoie de coroane dentare
Dintre toate opțiunile prezentate anterior, unele dintre cele mai comune, accesibile și ușor de realizat sunt coroanele dentare. Acestea au rolul de a acoperi un dinte deteriorat, oferindu-i mai multă rezistență, o culoare, o formă sau o mărime anume.
Montarea de coroană dentara in Cluj este o procedură relativ ușoară, însă, pentru cele mai bune rezultate, este indicat să alegem un medic stomatolog cât mai bun. O lucrare de calitate asigură o rezistență mai mare în timp, precum și un aspect mai frumos al dintelui.
Când putem opta pentru o coroană dentară?
Cazurile în care se poate opta pentru o coroană dentară sunt așadar multiple. Printre cele mai cunoscute putem enumera dinții fracturați, ciobiți, rupți sau cei asupra cărora s-au făcut intervenții chirurgicale ori tratamente de canal.
În funcție de materialele alese, dar și de grija pe care o acordăm igienei orale, o coroană dentară poate rezista decenii fără a se degrada, a-și pierde culoarea specifică sau funcționalitatea și, totodată, va proteja în mod eficient dintele pe care îl acoperă.
Cele mai comune materiale din care o coroană dentară poate fi realizată sunt zirconiul, ceramica, porțelanul și combinația metalo-ceramică. Cele mai rezistente dintre acestea sunt coroanele realizate din zirconiu.
Avantaje oferite de coroanele dentare
Primul avantaj este protecția dintelui pe care îl acoperă. Alături de acestea, și partea estetică este la fel de importantă în cazul multor pacienți. Cele de calitate au garanție pe viață și sunt mai rezistente la pete, la coroziune sau accidente ce ar conduce în mod normal la fisurare sau rupere. Coroanele sunt biocompatibile cu organismul și este bine de știut că nu cauzează sensibilitate la rece sau la cald.
O coroană dentară este o alegere excelentă atunci când ne confruntăm cu probleme la nivelul dinților, precum fisuri ori carii, cu condiția ca aceștia să aibă rădăcina sănătoasă. Dacă rădăcina a fost compromisă, dintele trebuie să fie extras și înlocuit, fie cu o punte, fie cu un implant.
NapocaNews, Sursa foto: Freepik
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

