Andrei Marga: România a fost victima unui experiment funest. Rezultatul a fost sporirea corupției

Andrei Marga: România a fost victima unui experiment funest. Rezultatul a fost sporirea corupției și zguduirea democrației

Profesorul Andrei Marga revine cu o nouă analiză privind starea democrației în general în lume și în particular în Uniunea Europeană și mai ales în România. El pleacă de la abordările superficiale care însoțesc azi orice analiză până la oportunismul și impostura de care se dă dovadă în abordarea doar în parte a subiectelor arzătoare din comunitate.

După o trecere în revistă a motivelor a ce a făcut să se ajungă aici, el arată că rezultatul a fost o tensiune sporită în cadrul democrațiilor (n.a. a se vedea situațiile din Polonia, Ungaria sau/și Israel) unde avem o adevărată luptă pentru a se căuta un echilibru deoarece Justiția a ajuns să fie folosită ca instrument politic pe scară largă.

În România, susține profesorul Marga, a existat experimentul DNA care a fost unul funest și care a avut ca rezultat sporirea corupției: ”Rezultatul a fost sporirea corupţiei în societate, chiar printre „agenţii anticorupţie”. Ba chiar mai grav, ridicarea abuzului la nivel de practică organizată, afectarea democraţiei şi în cele din urmă, paralizia  inițiativei economice și civice din societate!”

Extras din comentariu:

”Actualizarea abordărilor

Andrei Marga

La începutul anilor nouăzeci, mințile se deschideau spre orizonturile largi ale libertății, drepturilor și democrației. Azi, multe se repliază în optici de conjunctură. Se perorează din nou despre dezvoltare, dar fără libertăți și drepturi, și despre democrație, în absența consultării și dezbaterii. Se postulează libertăți, când sărăcia se extinde, sau normalitate, când crizele sufocă inițiativele. Se confirmă că mințirea a devenit „a doua natură” (George Șerban Lying: Mans Second Nature, Westport, Co., 2001) a unora care pretind justiție după ce măsluiesc probe, „lucru bine făcut”, când nimic nu funcționează, și că „totul e bine”, când  în jur sporesc necazurile.

Adesea, înseși opiniile și abordările redau superficial faptele sau încurcă noțiunile. Pentru unii, logica nu există, iar etica ține de lumea de apoi. Oportunismul („să nu ne referim la cutare fapt, ca să nu ne legăm la cap”) și impostura – inși care se ascundeau atunci când se decidea integrarea europeană sau care nu au făcut decât să fraudeze vor să dea direcția – nu sunt deloc ceva rar.

Se ocolește frecvent întregul situației, nu se înțeleg diferențierile societății moderne și se închipuie că istoria începe și se sfârșește cu cei de azi. De aceea, opinii prost elaborate, încâlcite și demult clasate au ocupat terenul. Ca rezultat general, spațiul public s-a umplut de confuzii, viitorul pare închis în repetarea a ceea ce este, iar cetățenii sunt convertiți tacit în spectatori.

Libertățile și drepturile individuale, democrația, bunăstarea, împreună cu demnitatea umană care le-a energizat, stau astăzi, firește, înaintea oricărei alte valori. Ele nu au alternativă rațională. Schimbările din ultimul deceniu au adus însă lumea într-o situație fără precedent. „Societatea nesigură”, de care am vorbit cu ani în urmă (Societatea nesigură, Niculescu, București, 2016), înfruntă probleme ce nu se lasă stăpânite decât schimbând opiniile, abordările și întregi concepții. Rețin aici, în spațiul aflat la dispoziție, problemele  cheie.

Prima problemă a societăților de azi vine din economie.

Analize noi au argumentat că, dincolo de formalisme tehnico-economice, cele două abordări care au dominat gândirea economică postbelică, originate la Keynes şi, respectiv, la Hayek, nu fac faţă crizei persistente din 2008 încoace. Ambele abordări operează cu premise  nerealiste. În fapt, variabilitatea preţurilor materiilor prime şi energiei, conflictele ameninţătoare, practicile egoiste ale băncilor, tehnologiile care au redus forţa de muncă nu pot fi escamotate. Nu dă rezultate nici pachetul keynesian al intervenţiei statului şi nici politica hayekiană a austerităţii. Soluţia care intră în actualitate este reorientarea economiei spre „solidaritate în năzuinţa noastră la o viaţă bună” (James K. Galbraith, The End of Normal. The Great Crisis and the Future of Growth, Simon& Schuster, New York, 2014), ce ar putea fi caracteristică unei lumi schimbate.

Analize și mai noi spun că, „în pofida propagandei globaliste, solicitarea la statalitatea naţională este neîntreruptă şi creşte mai departe ca urmare a experienţei din globalizare” (Wolfgang Streeck, Zwischen Globalismus und Demokratie. Politische Ökonomie im ausgehenden Neoliberalismus, 2021). Presiunea la o reorientare urcă astfel. În orice caz, vor câştiga economiile țărilor care rămân în interacţiunile lumii, dar se reprofilează prin suveranitate, servirea interesului public, solidaritate.

A doua problemă vine din evoluţia democraţiei.

Deja cu mai bine de un deceniu în urmă s-a observat o schimbare. S-a și propus un termen, cel de „postdemocraţie”, pentru a semnala slăbirea democraţiei. „Conceptul desemnează o comunitate în care are loc ceva de genul alegerilor, ca şi înainte. Aceste alegeri pot să ducă la situaţia în care unele guverne sunt constrânse să plece şi în care, în orice caz, team-uri concurente de experţi în public relations controlează excesiv dezbaterile publice în campaniile electorale, încât acestea devin un spectacol, în care se discută doar anumite probleme, alese în prealabil de experţi. Majoritatea cetăţenilor joacă în această situaţie un rol pasiv, în tăcere, chiar apatic, reacţionând doar la semnalele care li se transmit. În umbra acestei înscenări politice, efectiva politică, ce reprezintă, înainte de orice, interesele economiei, se face în spatele uşilor închise” (Colin Crouch, Postdemocrazia, Laterza & Figli, Gius, 2003). În timp ce instituţiile democratice rămân, formal, intacte, procedeele amintesc de vremurile predemocratice. Influenţa elitelor privilegiate creşte, în dauna controlului cetățenesc. Nu se trăieşte în societăţi nedemocratice, dar deciziile sunt tot mai puțin legitimate democratic.”

NapocaNews