Distribuie articolul

Dumitru Bordeianu descrie atitudinea lui Ţurcanu în august 1951, când procesul de reeducare se apropia de final la Piteşti. El mergea din cameră în cameră şi afirma: „Vreau să vă atrag însă atenţia că cei mai periculoşi dintre voi, bandiţilor, aţi rămas cei care mărturisiţi credinţa voastră în Dumnezeu… De aceea, pentru aceştia vor continua încă ani de zile demascările, aşa cum le-aţi cunoscut şi încă cu alte metode. Trebuie să vă scoatem din cap şi din inimă odată pentru totdeauna această aberaţie, credinţa în Dumnezeu.”

După aceste afirmaţii, el întreba: „Cine din voi, bandiţilor, mai crede în Dumnezeu?” O jumătate din camera trei subsol a ridicat mâna în sus la această întrebare. Aceasta după toate torturile şi supliciile fizice şi psihice ce au constituit reeducarea. Bineînţeles că această mărturisire a fost urmată de alte pedepse. Bordeianu afirmă:

„Cine nu-l cunoaşte pe Vasile Pătraşcu, a cărui credinţă a fost de nezdruncinat şi a mărturisit-o până în ultima clipă, cu toate torturile prin care a trecut? Cine nu-şi aminteşte de Zelică Berza din camera 3 subsol, de Reus, Ungureanu, Nedelcu, Popa, Andreşan, Dinescu, Popescu Paul, şi de ceilalţi, care au afirmat public că nimeni nu-i va putea obliga să se lepede de Dumnezeu şi de Biserica Lui, cu toate torturile aplicate, cu atât mai mult cu cât Biserica este recunoscută de lege?”

La Crăciunul din 1950, la Piteşti, au refuzat să cânte monstruozităţile impuse de torţionari: Pintilie, Nedelcu, Zelică Berza, Reus Gheorghe, Dinescu şi Gelu Gheorghiu. Răzbunarea demonică nu a întârziat. În urma pedepsei cu bătăi cumplite, Pintilie a suferit moarte martirică, iar Nedelcu a înnebunit.

Din cartea Din temniţe spre sinaxare, coordonată de către teologul Danion Vasile, Editura Egumeniţa, 2008

@cautamantuirea

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: