Câteva reflecții pe marginea Editurii Humanitas!

Într-o lume tot mai grăbită și în căutare perpetuă de senzațional, delicii și picanterii de alcov, marea majoritate a editurilor din România, ca să țină pasul cu noile trenduri istoriografice, intră într-o concurență editorială vizibilă, sesizabilă mai ales în ultimii ani.

Există o varietate de edituri, fiecare cu profilul său (de la edituri cu profil științific-universitar, în marea lor majoritate de o probitate științifică, acribie, acreditare remarcabile, dar care, prin natura lucrurilor, aflate în penumbră, nu sunt așa mult titrate, până la edituri mai mici, oarecum recente, ,,edituri de cartier”, iertată să-mi fie expresia neacademică, fără acreditare, fără ISBN, etc, dar care au pretenția ,,să stea la masă” cu edituri de prestigiu din România. Putem enumera câteva (Editura Eminescu, Editura Dacia, Editura Albatros, etc, sigur, cu rezonanță dintr-o anumită perioadă de timp, din păcate nu am știut ce să luăm/rămână bun din timpul regimului comunist, în numele căderii comunismului românesc nu era necesar să ardem/aruncăm/distrugem biblioteci întregi, grămezi de cărți, etc. Exemplul distrugerii bibliotecilor sătești este grăitor și astăzi.
În societatea zilelor noastre, tot mai concurențială, grăbită și tehnologizată au apărut foarte multe edituri în România, nu le enumăr ca să nu se simtă cineva avizat, dar cultura, marea cultură nu se comercializează la modul grobian și nu este can can, breaking news. Marea cultură savantă se află în arhivele colbuite, în bibliotecile tradiționale, cu iz de catedrale și spirit iezuit, dar ce observ, mai ales în ultimii ani, este aplicarea principiului ,,câinii latră, ursul merge”, de către Editura Humanitas. De mulți ani, în diferite forme, specialiștii, istoricii, oamenii cu pregătire serioasă, cu aparat critic de poți scrie cărți doar din notele de subsol și referințele propriilor cărți, au atras atenția, subtil sau mai direct, unor autori de la Editura Humanitas că fără apelul la surse, izvoare, fără întoarcerea în arhive și biblioteci, riscăm să rămânem la stadiul de povestire istorică, narațiune, care, evident, toate aceste lucruri plac astăzi, atrag, dar nu au un fundament solid, temeinic-acribic. (A se vedeea lansarea de carte a Domnului Lucian Boia, ,,Eugen Brote”, de la Editura Humanitas, Cluj-Napoca). I s-a spus frumos că nu este o lucrare adusă la zi, etc, plus alte lansări și publicații de acest fel.

,,Sine ira et studio”, majoritatea autorilor, cu mici excepții, de la Editura Humanitas, se îndreaptă către subiecte/teme de alcov, can can, budoar. (Ex.: ,,Câte fire de păr avea Karl Marx în barbă”, Paul Johnson, Intelectualii), iar germanofilii erau mai cu moț în frunte față de antantofili, Lucian Boia, Germanofilii). Exemplele pot continua (X fată din sat a fost necinstită de boierul Y, prințesa Z a rămas fără bijuterii în urma unui jaf, etc). Toate aceste lucruri sunt importante, poate, dar fără o documentare temeinică pe aceste subiecte, rămânem la nivelul de ,,povestiri frumoase”. Evident, marele public dorește lucrări mai ușoare, romanțate, fără atâta sobrietate universitar-academică.

Editura Humanitas, fosta Editură Politică, dorește să vândă mult, să aibă succes de librărie, poate că este bine, e de preferat să se citească mult, dar, din păcate, treptat, treptat devine o editură comercială.Nu putem demistifica la nesfârșit ca să avem succes de librărie, se publică foarte mult și repede, fără o cercetare și documentare serioasă prealabile. (Mitul lui Mihai Viteazul, Mitul Comunismului, mitul… totul a fost demistificat, dar ce punem în loc? Plus că este mult mai importantă ,,fapta lui Mihai Viteazul” decât tot felul de picanterii din viața marelui voievod.
Editura Humanitas este o editură comercială, dorește doar să atragă ochiul cititorului și să vândă, fără a ține cont de semnalele de alarmă și diortosirile unor specialiști de renume.
Marea problemă a unor astfel de cărți/publicații este, grosso modo, pe lângă lipsa acribiei, bibliografiei, referințelor, că lovesc, voit sau nu, în instituțiile fundamentale ale statului (Biserică, Școală și Familie). Recentă este lansarea Domnului Profesor Schmitt, ,,Biserica de stat…”, aceasta a creat un val de nemulțumiri în rândul unor istorici și intelectuali avizați, și pe bună dreptate, dar și în trecut au fost foarte multe astfel de inițiative virulente la adresa unor instituții ale statului sau personalități.
Nu știu, probabil așteptăm o istorie a marțienilor, a OZN-urilor și a demistificării acestora.
Merită puțin analizată și ce literatură lansează pe piață Editura Humanitas. Evident, sunt și la Humanitas cărți/nume de referință, de o mare probitate științifică și intelectuală, dar există și foarte multă literatură care atrage prin titlu, dar care lasă mult de dorit prin conținut.
Marea cultură a unei națiuni are sobrietatea originilor, a arhivelor și bibliotecilor, și nu face gălăgie, are o liniște latentă, o decență a spiritului și a educației ontogenetice.

Am dorit, fără să se simtă cineva avizat, să atrag atenția asupra unor derapaje istoriografice și a unei literaturi istorico-politice vehiculate pe rafturile Editurii Humanitas. Este normal, văzute lucrurile în ansamblul lor omenesc, ca editurile să publice/titreze pe cei care, de-a lungul istoriei, au pus umărul la ridicarea și susținerea lor, dar trebuie mare atenție ce, cum se publică și ce transmitem, mai ales, generațiilor tinere.
România a avut și are nevoie de repere (Mihai Viteazul, Mihai Eminescu, George Coșbuc, Ion Creangă, Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale (apropos, genurile literare: epic, liric și dramatic au fost scoase din manualele școlare) pentru că fără repere, fără stâlpii de fier ai acestei națiuni riscăm să ne pierdem într-o societate tot mai globalizată și lipsită de sens. Cred că orice român sănătos la cap are nevoie de Eminescu.
În finalul acestor reflecții și gânduri, consider că este bine să facem și o ,,igienă a lecturii, o hermeneutică a lecturii”, cum ne spunea la cursuri Domnul Profesor Doru Radosav, să fim atenți ce cumpărăm, ce citim și mai ales ce filtrăm la nivel subliminal.

Răducu Ruset

(Sursa: Facebook)