Distribuie articolul

Subcultura woke distruge moral SUA. Doi activişti pentru climă care au realizat o acţiune de protest vandalizând o statuie celebră a lui Edgar Degas expusă într-un muzeu important din Washington, au fost reţinuţi şi inculpaţi vineri, a anunţat Departamentul american de Justiţie, transmite AFP, citat de Agerpres.

Timothy Martin şi Joanna Smith, în vârstă de 53 de ani, sunt acuzaţi că au murdărit cu vopsea pe 27 aprilie soclul şi cuşca din plexiglas care proteja „Micuţa dansatoare de 14 ani”, statuie expusă la Galeria Naţională de Artă.

Cei doi s-au predat poliţiei vineri dimineaţă şi au fost arestaţi. Ei vor trebui să răspundă pentru „ultraj la adresa Statelor Unite” şi „daune” aduse muzeului, capete de acuzare pasibile cu pedepse de cinci ani de închisoare şi o amendă de 250.000 de dolari.

Potrivit comunicatului de presă, aceştia au cauzat pagube în valoare de 2.400 de dolari muzeului, care a fost nevoit să retragă din expoziţie timp de zece zile opera sculptorului francez.

Cei doi activişti şi-au desfăşurat acţiunea, una dintre primele de acest gen din America de Nord, sub privirea camerelor cotidianului Washington Post.

„Trebuie ca liderii noştri să ia măsuri serioase pentru a spune adevărul despre ceea ce se întâmplă cu clima”, a spus Joanna Smith în înregistrarea video, lângă statuie, cu mâinile acoperite cu vopsea roşie.

Această „rebeliune non-violentă” a fost revendicată de micul grup Declare Emergency, care i-a cerut preşedintelui american Joe Biden să declare stare de urgenţă pentru climă.

În toamna anului 2022, activişti de mediu, în principal în Europa, au desfăşurat mai multe acţiuni care au vizat operele de artă pentru a alerta opinia publică asupra schimbărilor climatice. A fost cazul celor care şi-au lipit mâinile pe un tablou Goya din Madrid, au stropit cu supă de roşii „Floarea soarelui” lui Van Gogh la Londra şi au aruncat cu piure de cartofi într-un tablou de Monet expus în Muzeul Barberini din Potsdam.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: