Tenisul politic

Cred că dacă n-ar fi fost războiul din Ucraina, victoria brazilianului Thiago Seyboth Wild (locul 172, ATP) asupra lui Medvedev (locul 2, ATP) ar fi trecut neobservată sau considerată ceva normal într-un Grand Șlem, unde surprizele de acest gen sunt firești. Dar acum a fost un entuziasm general. În Medvedev era văzut Putin și, prin gesturile lui nesănătoase, prin sfidarea publicului, dar și prin obrăznicia răspunsurilor de la conferința de presă, se reflecta toată agresiunea rușilor, niște sălbatici, așa cum îi descriu scriitorii lor, Dostoievski, Tolstoi, Șcedrin,  Bulgakov („Nu suntem un popor, ci vite, șobolani, hoardă sălbatică de ticăloși și ucigași”) sau Gorki („Cel mai important semn de izbândă al poporului rus este cruzimea sa plină de sadism”, fapt care este arătat și în filmul Rambo III, unde sălbăticia rușilor asupra poporului afgan a fost de neimaginat!).  

Meciul Wild-Medvedev a avut loc la Roland Garros, în primul tur. Arena a fost arhiplină și la sfârșit a fost un delir, de la interviul luat lui Wild la comentariile înflăcărate ale celor din studioul Eurosport. Și se va mai vorbi mult de această partidă ca despre o victorie a unui necunoscut asupra Marelui Tikun, un jucător orgolios, fără talent, care joacă exact ca un robot, mecanic, cu lovituri de bâtă, acuzând mereu arbitrii, publicul și starea terenului (condițiile de joc au fost aceleași și pentru Seyboth).

De altfel, ura împotriva jucătorilor ruși este evidentă. Nu se mai poate face un tenis curat, este un tenis politizat, inevitabil, fiindcă presiunea războiului nedrept de pe frontul ucrainean se reflectă și pe terenul de tenis. (Vezi și reacțiile publicului la „ieșirile” lui Rublev în meciul cu Moutet, vedeta francezilor, copilul lor minune). Medvedev să acuze starea din țara sa, nu terenul de la Roland Garros și vântul. Vântul, bătu-l-ar ciuma, e de vină că a pierdut! Cică era vântul uscat, care i-a băgat praf în gură! NU i-o fi băgat și lui Wild, de ce numai lui? Iată că nici vântului nu-i place de ruși! El, robotul celovec, a câștigat numai anul acestea 5 milioane de euro din tenis, inclusiv la masterul de la Roma (carea fost un turneu pe zgură!) și se plânge că praful i-a compromis „șosetele”, că nu mai poate să și le folosească, trebuie să le arunce la gunoi!

Nimic mai diferit, nici o altă cauză, în gestul ucrainencei Marta Kostyuk de a evita să dea mâna cu bielorusa Aryna Sabalanka la sfârșitul meciului, tot din primul tur. Și Marta a invitat-o apoi pe Aryna, ca jucătoare de top, să ia poziție față de invazia rusă. Conflictul din vestiare între rusoaice și ucrainence este deja de notorietate, însăși lidera Iga Swiatek l-a semnalat, când și-a arătat și ea susținerea față de ucrainence. Dar încă de la începutul conflictului ucrainean, Elina Svitolina a demascat agresiunea. Și nici acum, la Roland Garros, nu a tăcut. „Vreau să invit pe toată lumea să se concentreze asupra ajutorării ucrainenilor, să ajute copiii, să ajute femeile care și-au pierdut soții. Ne scapă cel mai important aspect, și anume că oamenii în acest moment au nevoie de ajutor ca niciodată înainte. Copiii își pierd părinții, își pierd părți din corp. Ne scapă punctul principal și vorbim, vorbim, vorbim, vorbim despre nimic. Să punem ceva în loc de aceste cuvinte goale, complet goale. Nu ajută”.

Se știe că jucătorii ruși și bieloruși concurează în turneu ca sportivi neutri și fără steag. Sunt și unii care ți-au schimbat cetățenia, ca Rybakina. Ce să mai spun de Putintseva, care poartă în rădăcina numelui său un monstru! Am văzut meciul Carolinei Garcia împotriva rusoaicei Blinkova, pierdut de franțuzoaică în extremis, cu ce asprime o privea Garcia, știut fiind că jucătoarea franceză are o ură nedisimulată împotriva estului, a fostelor țări socialiste. E antologic momentul când a jucat odată cu Begu și a strigat: „Doar n-o să mă bată o țigancă”! E ceva în genul lui Ilie Năstase când i-a adresat cuvinte obscene englezoaicei Johanna Konta, într-un meci de Fed Cup. De altfel, el a recidivat cu o remarcă rasistă la adresa Serenei Williams.

Asemenea manifestări n-ar trebui să existe pe terenurile de sport. Măcar sportul alb ar trebui să fie model de fair-play. Unde e pace, e mare sărbătoare, cum sunt toate meciurile în care joacă Alcaraz. El e supranumit Superman al tenisului. Când joacă, arenele sunt arhipline și spectatorii primesc ceea ce așteaptă, sperctacol pur, tenis extraterestru, cum a fost și meciul lui Alcaraz cu japonezul Taro Daniel. Dar, în general, conflictele nu pot fi evitate. Când joacă un eneglez cu un francez, precum Norrie cu Pouille, parcă ar fi o bătalie între Anglia și Franța, ca pe vremea lui Henric al VIII-lea. Aceasta e atmosfera din tribune, fiindcă se extrapolează sportul la politică. E o mentalitatea care trebuie stopată. Dar acum e prea târziu și cred că mai ales manifestările anti-rusești pe terenurile de tenis, pe terenurile sportive în general, sunt INEVITABILE. Nici nu vreau să-mi imaginez ce va fi confruntarea din turul 3 dintre Svitolina și Blinkova!

Se va face tot mai intens propagandă politică pe terenurile de sport. Însuși sportul alb devine roșu. Nu mai departe, gestul lui Djokovic, după partida din primul tur. Înainte de a părăsi arena Philippe Chatrier, Nole a transmis un mesaj politic prin camera de filmat: „Kosovo este inima Serbiei! Stop violenţei!”, a scris sârbul cu marker alb pe camera pe care jucătorii câștigători își pun autograful. Acest mesaj cade în contextul în care au izbucnit din nou revolte, tensiuni între kosovari și sârbii din Kosovo, țară căreia Serbia nu-i recunoaște independența, fiindcă o consideră parte din ființa sa. Tatăl lui Djokovic este născut în Kosovo și Nole vrea să meargă să-și boteze acolo cei doi copii.

În general, sportul a devenit o cale de manifestare a unor atitudini politice. Nu este treaba mea să contabilizez manifestările politice ale jucătorilor, are cine s-o facă, eu doar observ un fenomen de masă. Să ne gândim numai la fotbal, ce amploare au luat manifestările rasiste! În Premier League, nici un meci nu începe fără ca jucătorii să nu stea în genunchi, ca gest care condamnă ura de rasă. Se știe ce presiune rasistă există împotriva lui Vinicius Jr. de la Real Madrid. Însă cel mai aprins este focarul declanșat de războiul din Ucraina. Nu se poate imagina ce ar însemna ca Rusia să lovească și o țară NATO! Chiar că s-ar declanșa un război mondial.

Soluția este ca rușii să dovedească faptul că nu sunt așa cum îi descriu scriitorii lor, să-i contrazică prin fapte pe vizionari, care îi văd așa și peste o sută de ani: „Dacă aș adormi, trezindu-mă după o sută de ani, și m-ar întreba cineva ce se întâmplă în Rusia, aș răspunde fără să clipesc: beție și jafuri” – Mihail Saltîkov-Șcedrin. Din interior rușii trebuie să-și vindece păcatele, să oprească măcelul ucrainean și orice plan de invazie. Și toate popoarele să se unească și să oprească războiul. Numai dacă va fi oprit acest război nedrept, va fi pace și pe terenul de sport, va fi pace și la Roland Garros.

Grid Modorcea