Consiliul Județean Cluj a aprobat în cadrul ședinței extraordinare de luni, 10 iulie a.c., trei proiecte de hotărâre ce vizează dotarea, din fonduri nerambursabile, a unor servicii sociale rezidențiale din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj (DGASPC Cluj), instituție aflată în subordinea forului administrativ județean.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Facem tot ceea ce ține de noi pentru a veni în sprijinul persoanelor aflate în nevoie și pentru a aduce un plus de bunăstare în viața acestora. În plus, urmărim ca în acest scop să atragem cât mai multe finanțări nerambursabile, din surse externe sau guvernamentale, astfel încât banii din bugetul nostru să poată fi folosiți cât mai eficient, în beneficiul clujenilor”.
Astfel, prin intermediul celor trei proiecte de dotare a Căminului pentru persoane vârstnice Recea Cristur, a Casei de Tip Familial ”Perlino” Cluj-Napoca respectiv de dotare și modernizare a Complexului de Servicii Sociale Câmpia Turzii se urmărește achiziționarea pentru aceste servicii sociale de echipamente specializate moderne. Acestea vor contribui la creșterea calității vieții beneficiarilor DGASPC, atât în ceea ce privește componenta de recuperare cât și cea de echipare cu aparatură modernă a cabinetelor medicale, a bucătăriilor și blocurilor alimentare, spălătoriilor, dormitoarelor și spațiilor comune.
În valoare totală cumulată de 830 742 lei, cele trei proiecte vor fi finanțate în proporție de 90% din bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, cofinanțarea de 10% urmând a fi asigurată de Consiliul Județean Cluj.
Radu Ștefan
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

