Un român și-a văzut moartea cu ochii în momentul în care s-a intersectat cu un rechin, în timp ce înota în apele din insula Creta. Bărbatul înota liniștit nu departe de țărm, când a auzit strigătele altor turiști care se agitau și făceau semne disperate în direcția sa.
Prima dată nu le-a dat prea mare importanță, dar insistența oamenilor l-a făcut să fie mai atent, iar atunci a observat în apă, nu departe, silueta unui pește uriaș. Uimit, a realizat că lângă el se afla un rechin.
„Atunci am înțeles că sunt în meniul lui și parcă, în doar câteva clipe, mi s-a derulat toată viața prin fața ochilor, așa cum am auzit că ar păți cei care mor sau trec printr-o moarte clinică. I-am văzut gura hâdă, strâmbată într-un fel de rânjet al morții, cu colții ascuțiți și mi-am spus că până aici mi-a fost. Dar de nicăieri a apărut un tip cu ochelari de scafandru, care avea ceva în mână, un fel de cârjă sau harpon și un aparat bizar și a țipat ceva ce n-am înțeles. Rechinul s-a făcut nevăzut, iar eu abia începeam să îmi revin”, a povestit el pe Facebook.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

