Distribuie articolul

Basilica.ro a vrut să ia pulsul unei destinații de vacanță din diaspora română. Cum arată sezonul estival la parohia ortodoxă română din Ibiza? Ne-a răspuns Părintele Paroh Alexandru Moldovan.

Românii care locuiesc pe insulă și sunt angajați în hoteluri sau restaurante, lucrează aproape neîntrerupt în perioada verii, fără zile libere. În schimb, parohul a observat că se suplimentează numărul persoanelor care intră în biserică pentru că vin în vacanță pe insulă.

„Am avut bucuria de a fi vizitați de mulți români, dar și străini, fiind singura biserică ortodoxă de pe insulă. Biserica e situată chiar în cetatea istorică, în centrul vechi, cum ar fi cetatea medievală a Sighișoarei la noi”, explică clericul român.

La popularizarea bisericii ca destinație turistică a contribuit și pagina de Facebook. „Ajung la ea și români, dar și străini, astfel că ar fi nevoie să avem deschisă permanent biserica”, spune parohul român din Ibiza.

Iglesia d’Hospitalet, în care funcționează parohia românilor ortodocși din Ibiza. Foto: Parohia Ibiza

Unii se întorc la liturghia de duminică. Alții nimeresc chiar la praznicele din timpul săptămânii, cum ar fi la sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel. „Am avut multe persoane din Marea Britanie, pentru care Ibiza este o destinație de vacanță destul de populară”, adaugă părintele.

Mulți britanici ortodocși – din regiunea Essex sau Londra – caută în mod expres parohia pe internet sau află de ea de la foștii părinți slujitori.

Sfântul locaș în care slujesc românii la Ibiza este închiriat de la Biserica Romano-Catolică.

La parohia românilor din Ibiza se oficiază și câte două botezuri pe săptămână. „Este o insulă foarte tânără, cu foarte mulți părinți tineri, care au câte trei-patru copii”, spune parohul român.

„Încercăm să ținem linia de plutire, să contrastăm un pic cu specificul insulei, de loc de distracție.”

Interiorul bisericii românești din Ibiza, închiriată de la Biserica Romano-Catolică. Foto: Parohia Ibiza

Turiștii, care sunt mai puțin obișnuiți cu lucirea tainică a icoanelor ortodoxe și cu specificul de biserică orientală, sunt foarte atrași de bisericuța românilor ortodocși din Ibiza.

Ușile acesteia sunt deschise și protejate doar de o vitrină rămasă din perioada în care bisericuța a fost galerie de artă. Biserica monument istoric nu poate fi pictată, dar comunitatea a instalat în interior niște bannere de tip canvas cu pictură bizantină. Turiștii le văd, se opresc și pun întrebări.

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: