Distribuie articolul

Mai mulți directori de școli din Cluj au renunțat la funcții în ultima perioadă. Motivele sunt de natură salarială, titrează Radio Cluj.

Potrivit legii 153, salariile de bază ale personalului de predare avansează conform vechimii, în timp ce salariile de bază ale directorilor și directorilor adjuncți, precum și ale celorlalte funcții de conducere, nu sunt corelate cu vechimea.

De asemenea, directorilor li s-au redus zilele de concediu anual.

Șefa Inspectoratului Școlar al județului Cluj, Marinela Marc, a explicat pentru Radio Cluj:

Avem câțiva directori care au renunțat din motive personale, familiale, au invocat poate ca în spatele deciziei să fie și unul de ordin financiar, pentru că, într-adevăr, așa este. Au fost majorate salariile cadrelor didactice, iar personalul de conducere directori, inspectori școlari, inspectori școlari generali sunt salarizați pe grilele legii salarizării unitare. Sunt situații în care, dacă cadrele didactice au și câteva ore în plus peste norma didactică, făceau și plată cu ora, pe lângă celelalte sporuri legate de dirigenție, gradație de merit, nu știu, învățământ special de zonă, pot să câștige mai bine chiar decât inspectorul școlar general. Nu e vorba de demisii în masă.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: