Distribuie articolul

La data de 7 septembrie a.c., în jurul orei 18.05, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Huedin au oprit pentru verificări un ansamblu de vehicule încărcat cu material lemnos rotund de esență fag, condusă pe DN1-E60, pe raza localității Bucea, de un bărbat de 34 de ani, din județul Sălaj, angajat al unei societăți comerciale cu obiect de activitatea în domeniul silvic.

În urma interogării bazelor de date și cubajului realizat cu sprijinul reprezentanților Ocolului Silvic Huedin, s-a constatat că ansamblul de vehicule transporta cantitatea totală de 24.4 mc de material lemnos, între materialul lemnos menționat pe avizele de însoțire și încărcatura măsurată existând o diferență de 4mc de material lemnos de esență fag, în valoare de aproximativ 2.000 de lei, pentru care conducătorul auto nu deținea acte de proveniență prevăzute de lege.          

În cauză a fost aplicată o sancțiune contravențională, respectiv amendă în valoare de 4.000 de lei, conform prevederilor Legii 1171/2010, pentru lipsa documentelor de însoțire a materialului transportat, conform normelor legale, fiind totodată dispusă confiscarea cantității de 4 mc de material lemnos.

Radu Ștefan

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: