Distribuie articolul

Publicul clujean este invitat duminică, 17 Septembrie, ora 18:00 la concertul susținut de Ansamblul Couleurs în Studioul de Concerte al Academiei Naționale de Muzică “Gheorghe Dima”. Evenimentul reprezintă o premieră pentru ansamblul amintit, acesta constituindu-se în concertul de debut în cadrul prestigiosului Festival Internațional ,,George Enescu”. Acest concert face parte, de altfel, din micro-stagiunea de evenimente pe care Festivalul le organizează la Cluj, într-un demers de extindere a manifestărilor artistice cuprinse în Festival.

Totodată, evenimentul se constituie într-un preambul al concertului pe care Ansamblul Couleurs îl va susține pe 19 Septembrie, la Filarmonica din Berlin. Astfel, publicul clujean va avea ocazia să audieze lucrări semnate de compozitori consacrați, precum Cornel Țăranu, Adrian Pop, Doina Rotaru, Dan Dediu, Gabriel Iranyi, alături de creații ale tinerilor compozitori Alexandru Murariu și Áron Török-Gyurkó. Pe parcursul concertului, aceste compoziții vor fi armonios intercalate cu miniaturi pianistice din Musica Ricercata, un opus important al celebrului compozitor György Ligeti, comemorat în acest an la 100 de ani de la nașterea sa.

Ansamblul Couleurs este format din doctoranzi, absolvenți și cadre didactice ale Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima”: Ramona Murariu, Carina Coste – flaut, Sergiu Cebotari – clarinet, Toni Vîntur – percuție, Alexandru Lazăr – pian, Sanda Răileanu – harpă, Sonia Vulturar, Ana-Teodora Buia – vioară, Fodor Lilla Dorottya – violă, Diana Stir, Adela Greab – violoncel.

Proiectul Asociației Culturale „Sound Borders” este coordonat de Alexandru Ștefan Murariu, Andra Daniela Pătraș, Ramona Murariu și Cristina Eleonora Pascu.

Festivalul Internațional George Enescu este un eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României. Proiect cultural finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: