Distribuie articolul

De mai multe săptămâni, transportatorii de cereale din Ucraina au început să îşi adăpostească navele pe partea românească a braţului Chilia în timpul nopţii, informează agenţia de presă DPA care îl citează pe Florin Vizan, directorul Administraţiei Porturilor Maritime Constanţa, conform Agerpres.

Potrivit lui Florin Vizan, diplomaţi din Uniunea Europeană şi SUA au negociat această măsură de protecţie cu autorităţile române şi ucrainene în luna august.

Ameninţarea atacurilor aeriene ruseşti a întrerupt deseori transferul cerealelor de pe o navă pe alta pe partea ucraineană a Dunării, a apreciat Florin Vizan.

„Ca măsură preventivă, ucrainenii îşi aduc, temporar, navele pe partea românească”, a precizat Florin Vizan. Acesta este motivul pentru care, în prezent, exporturile de cereale durează atât de mult, a adăugat Vizan.

O mare parte din exporturile de cereale ale Ucrainei trec prin portul Constanţa, pentru că atacurile ruseşti au făcut imposibile exporturile prin porturile ucrainene de la Marea Neagră.

Conform autorităţii portuare, în primele opt luni ale anului, Ucraina a exportat 9,2 milioane de tone de cereale prin portul Constanţa, însă ritmul livrărilor a încetinit, pe măsură ce atacurile ruseşti asupra porturilor de la Dunăre s-au intensificat. Comparativ, pe tot parcursul anului 2022, Ucraina a expediat 8,6 milioane de tone de cereale prin portul Constanţa.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: