Distribuie articolul

Probabil ce mai tare text scris până acum de Mihai Neamțu, în care face un rechizitoriu necruțător asupra „creștinismului” euro-atlantic al intelectualilor dilematici.
Este manifestul prin care se rupe definitiv de această grupare care – am spus-o și eu în mai multe rânduri – macină din interior Biserica printr-o secularizare care duce la eviscerarea (termenul prof. Aligică, de la textul căruia a pornit această polemică) Trupului de Adevărul de credință și adaptarea Predaniei la imperativele geopolitice trasate la Forumul Economic Mondial.

„Aflu de la niște amici c-ar circula prin mediul online știri senzaționaliste sau titluri bătăioase care-și propun, pesemne, să acutizeze polemica dintre mine și anumiți intelectuali dornici să reformeze partidele, societatea și, mai nou, Biserica. Trec peste psihopații care mă zugrăvesc, mai nou, ca pe un purtător de cuvânt al Kremlinului și apărător al crimelor lui Putin. Mă adresez oamenilor normali și cititorilor de bună credință care s-ar putea să nu știe motivul meschin pentru care unii și alții îmi pun vorbe-n gură. Iată ceea ce am spus.

Intervenția mea (ștearsă fără explicații de Google România de pe canalul YouTube) se referea la procesul de secularizare voluntară și involuntară a Bisericii pe care anumiți eseiști, filozofi sau teologi liberali s-au hotărât să-l promoveze-n ultimii zece ani.

N-am atacat persoane și mai ales n-am incriminat gânditori care au dăruit culturii române lucrări fundamentale. Ceea ce am căutat să dezvălui este mecanismul subtil prin care, în numele modernizării și al racordării la normativele recente ale instituțiilor occidentale, unii sunt bucuroși să sacrifice specificul Ortodoxiei răsăritene și adevărurile provocatoare ale creștinismului universal.

Când te declari teolog, dar aperi agenda lui George Soros, acuzi țăranul român de homofobie și faci publică susținerea ta pentru candidata Hillary Clinton (2016), atunci participi direct și indirect la proiectul de pasteurizare a culturilor naționale în numele unui idol înșelător al progresului global. (Baconschi – n.mea)

Când ai studiat opera lui Goethe, angelologia sfântului Dionisie Areopagitul sau traducerile din Aristotel făcute de Constantin Noica, dar spui că n-ai înțeles întrebarea de la Referendumul pentru familie (2018), atunci participi la proiectul de secularizare agresivă a spațiului românesc, eliminând nu doar raportarea textului juridic la definiția biblică a căsătoriei (un bărbat și o femeie), ci și cauționând confuzia morală a relativiștilor. (Pleșu – n.m.)

Când ai statutul de purtător de cuvânt al Patriarhiei, dar cauți să învrăjbești Biserica, împărțind iresponsabil turma credincioșilor între vaccinați și nevaccinați (pe toată durata pandemiei din 2020-2021), atunci participi la secularizarea din interior a Trupului lui Hristos. (Bănescu, evident – n.m.)

Când ești intelectual liberal, dar aplauzi măsurile de coerciție la adresa oamenilor sănătoși, când justifici măsurile brutale ale statului polițienesc și batjocorești reacția firească de auto-apărare a unor simpli cetățeni (din Texas și Florida până-n Rădăuți sau Berceni), când glorifici îngrădirea libertății de mișcare și acoperi pervers interesele corporatiste (Big Pharma) spre sărăcirea și îndatorarea celor botezați în numele lui Hristos, atunci subordonezi Împărăția lui Dumnezeu imperativelor Cezarului. (aici sunt mai mulți, inclusiv T. Paleologu – n.m.)

Când, în sfârșit, asociezi propagandistic data sărbătoririi bimilenare a Paștelui ortodox cu anumite conflicte ideologice și militare, atunci, voluntar sau involuntar, secularizezi cea mai importantă experiență liturgică a creștinismului răsăritean. (Papahagi – n.m.)

Din această perspectivă am citit, în comentariul video șters de YouTube, reflecțiile profesorului Paul Dragos Aligica despre procesul de eviscerare a creștinismului occidental, care s-a trezit astăzi sufocat de agenda woke. Descompunerea identitară a creștinismului est-european se va petrece și pe tărâm românesc. Cum?

~Lăsându-i pe toți rătăciții să ne spună, direct sau indirect, că Întruparea lui Hristos a avut drept obiectiv teologic suprem apariția civilizației euro-atlantice, integrarea României în NATO și aderarea Ortodoxiei balcanice la UE.~

Prin confuzia deliberată între imperativele vieții spirituale ale Bisericii și obiectivele istorice ale unor organisme transnaționale, vom desăvârși procesul de anulare treptată a creștinismului biblic și apostolic de pe suprafața țării noastre, dar și a bătrânului continent”

PS Probabil mulți dintre dvs cunosc faptul că am avut, la rândul meu, conflicte cu M. Neamțu și am scris articole și intervenții lipsite de menajamente, care au dus chiar la blocarea mea pe Fb de către acesta. Deci nu aș vrea să fiu acuzat de parti-pris-uri imaginare. Eu nu damnez pe veci o persoană, pornire pe care o constat inclusiv între creștini; cred în schimbarea oamenilor și nu uit că primul locuitor al Raiului nu a fost cine știe ce drept, ci tâlharul de pe cruce. Este un text – manifest scris de MN și încheie seria de delimitări venite odată cu încercarea de modificare a pascaliei încercată de această grupare revoluționară din interiorul Bisericii.

Iulian Capsali

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: