04.12.1907 – 04.12.2023. Astăzi se împlinesc 116 ani de la nașterea unuia dintre cei 7 episcopi martiri beatificați ai Bisericii Greco-Catolice, Fericitul IOAN SUCIU, născut la Blaj, într-o familie de preoţi.
A fost spiritualul tatălui meu, Ioan Gherasim, care l-a iubit și apreciat enorm.
” Prieten bun cu Tit Liviu Chinezu, au studiat amândoi Teologia la Roma, la Colegiul Grec „Sf. Atanasie”. A obținut doctoratul în Teologie, iar după şase ani de studii la Institutul „Angelicum”, la 29 noiembrie 1931, a fost hirotonit preot. A revenit apoi la Blaj, unde a fost profesor la Academia de Teologie. S-a afirmat ca unul dintre cei mari oratori ai Bisericii şi ca un prieten de suflet al tinerilor.
La 6 mai 1940 a fost numit Episcop Auxiliar de Oradea (titular de Moglena-Slatina Bulgaria), auxiliar Episcopului Valeriu Traian Frenţiu. Consacrarea a avut loc la 22 iulie 1940. Din 29 august 1941 a fost auxiliar tot de Oradea, dar acum al Episcopului Iuliu Hossu. Episcopul Valeriu Traian Frenţiu a revenit la Oradea în 1947, Episcopul Ioan Suciu fiind numit atunci Administrator Apostolic al Arhidiecezei de Alba-Iulia şi Făgăraş.
La 28 octombrie 1948 a fost arestat şi dus la Dragoslavele, apoi la Mănăstirea Căldăruşani. În mai 1950 a fost dus la Ministerul de Interne. În octombrie acelaşi an a fost dus la Penitenciarul din Sighetul Marmaţiei. Acolo, datorită regimului de izolare, bolii de stomac, frigului şi foamei, la 27 iunie 1953 s-a stins din viaţă în celula 44, dezlegat de Episcopul Iuliu Hossu.
A fost îngropat în Cimitirul Săracilor, necunoscându-se locul exact nici azi. Nu a fost judecat şi nu a avut condamnare. ”
Ionuț Andrei Gherasim (preluare de pe site-ul e-communio.ro)
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

