Distribuie articolul

CFR Cluj a terminat la egalitate cu FCSB, 1-1 (1-1), duminică seara, în Gruia, într-un meci din etapa a 19-a a Superligii de fotbal.

”Miticii” au jucat mai bine. Joc slab al clujenilor. Grecul Panagiotis Tachtsidis (8) a deschis scorul în acest derby, cu un şut la colţul lung, din careu. FCSB a egalat prin Darius Olaru (26), lansat excelent în careu de Florinel Coman.

În debutul reprizei secunde s-a consumat o fază controversată, Florinel Coman (51) a marcat pentru oaspeţi cu un şut de la circa 30 de metri, dar, solicitat din camera VAR, arbitrul Sebastian Colţescu a anulat golul în urma vizionării reluărilor, pentru un fault anterior al lui Valentin Creţu la Philip Otele.

CFR Cluj a ajuns la şase meciuri consecutive fără victorie, trei egaluri şi două eşecuri în campionat, un egal în Cupa României.

FCSB nu a mai câştigat nici ea de trei meciuri, un eşec şi un egal, în campionat, un eşec în Cupa României.

În tur, FCSB s-a impus cu 1-0.

FC CFR 1907 Cluj – FC FCSB 1-1 (1-1), Stadion ”Dr. Constantin Rădulescu” – Cluj-Napoca
Au marcat:
 Panagiotis Tachtsidis (8), respectiv Darius Olaru (26).
Arbitru: Sebastian Colţescu (Bucureşti); arbitri asistenţi: Radu Adrian Ghinguleac (Bucureşti), Daniel Mitruţi (Craiova); al patrulea oficial: Florin Andrei (Târgu Mureş)
Arbitru video: George Cătălin Găman (Craiova); arbitru asistent video: Adrian Popescu (Craiova)
Observatori: Iosif Olah (Sfântu Gheorghe) – CCA, Claudiu Boaru (Mediaş) – LPF.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: