Distribuie articolul

Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale pentru a stinge flăcările, iar ulterior clienții centrului comercial au fost evacuați în siguranță, din motive de securitate.

Potrivit polițiștilor, incendiul ar fi fost cauzat de doi tineri care au aruncat cu petarde în depozit.  Minorii „piromani” au fost identificați și arestați la domiciliu pentru 30 de zile.

„La data de 13 decembrie a.c., față de doi minori de 16 și 17 ani, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind cercetați pentru comiterea infracțiunii de distrugere, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.
Din activitățile investigativ-operative derulate de polițiști a reieșit că, la data de 9 decembrie a.c., în jurul orei 18:00, cei doi s-ar fi deplasat în parcarea supraterană a unui complex comercial, iar în depozitul exterior al unei societăți comerciale din complex, ar fi aruncat mai multe obiecte pirotehnice activate cu flacără, fapt ce a condus la incendierea și ulterior distrugerea mai multor bunuri depozitate în acel spațiu.

Au fost demarate investigații în vederea stabilirii împrejurărilor în care a avut loc incidentul, fiind astfel identificați cei doi tineri.

În baza probatoriului administrat aceștia au fost reținuți pe o perioadă de 24 de ore, ulterior fiind prezentați judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca, care a dispus măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: