Colindul simfonic

Minunat e Crăciunul, o sărbătoare a nașterii, a familiei, o sărbătoare complexă, ca un Brad împodobit cu mii de steluțe și cu un Moș Crăciun care îți aduce daruri.

Dar dacă mergeți la Târgul de Crăciun din Piața Constituției, zis și Târgul lui Nicușor-bate-la-tobă,

veți vedea că Minunea Nașterii Domnului se reduce la Marele Chef, la cârnați și băutură,

la sarmale și afumătură, la tot ce face să ne gârâie mațele! Asta pe ziuă. Iar după ce se întunericește, mai apar zurgălăii, miresele și preotesele care cântă colinde să ne meargă cârnații mai ușor pe gâtlej! Frumoasele obiceiuri, conservate de sute de ani de urmașii din Botiza, Mehedinți, Argeș, Maramureș și din toate colțurile țării. Ba am văzut și… Fanfara Îngerilor!

Desigur, aceste momente muzicale sunt amestecate cu frigărui cu mujdei, cu șorici și caltaboși, cu jumări și slăninuțe, cu palincă și vinuri românești și turcești, fiindcă la colorații noștri s-au adăugat acum și colorați de pe mapamond. Sunt mulți, de toate națiile.

Am căutat cu lumânarea, ca Diogene, care căuta cu ea un OM, o mâncare de post, dar nicăieri nu am găsit, deși defilează cu ghiftuirea 137 de căsuțe!  Și suntem în postul Crăciunului, dar ideea de Post nu mai există, e încălcată chiar de cler, pe care Prea Fericitul Daniel l-a atenționat, a hotărât că toți corupții în robă vor fi sancționați! Biserica a fost și trebuie să rămână un reper de moralitate. Dar între timp ea a fost alterată de securiști în odăjdii sfinte.

Așadar, purificarea trebuie să înceapă de la cler, preoții nu trebuie să mănânce cârnați în post.

Dar pot? Nu pot, săracii! N-au nici o vină că sărbătoarea Crăciunului a devenit un tăvălug gurmand (ca și cea a Paștelui), care înghite tot, ca bulgărele de zăpadă. Ca să aflu adevărul, am făcut o anchetă discretă, întrebam ici-colo, după împrejurări firești, în special tineri, îi întrebam ce înseamnă pentru ei Crăciunul, ce reprezintă? Și încet-încet, ajungeam la ideea de Post. NU știau ce înseamnă postul, nici părinții, nici la școală nu le-au spus. Dimpotrivă, li s-a spus, și toți știau asta, că sărbătoarea Crăciunului înseamnă îndestulare și bucurie, că trebuie să cânți colinde și să te ospătezi.

Totul se referea la burdihan. Zici Crăciun, zici chiolhan!

Și totul pe Bani. Bani mulți. Târgul de Crăciun a devenit un prilej de câștig exorbitant. Un vânzător, care nu mai avea sarmale nici pe fundul ceaunului, spunea că-i pare rău că a tăiat numai 14 porci, trebuia să-i taie pe toți, 40, câți avea. Crăciunul, aghezmuit de preoți, s-a transformat într-o sărbătoare a burții, a umflaților, a celor cu bani, a celor care au uitat de rugăciune și de Post.

Iar turiștii străini, aplaudă acest dezmăț, fiindcă ei nu au mai văzut așa ceva, și dacă românii se simt fericiți, înseamnă că e un eveniment bun. Evident, odată ghiftuit, omul simte nevoia de distracție, și are la dispoziție o Roată panoramică, un Carusel, un patinoar, o Căsuță a Moșului pentru copii, tot ce le mișcă mațele, iar după o oră, revin pe la căsuțele cu cârnați! Orice îi ceri creștinului, el nu se poate îndepărta de cârnați! Și când trece câte un preot pe acolo, îi cer iute să le aghezmuiască burdihanul!

Vor mai putea oare preoții cinstiți să reabiliteze această sărbătoare, să o facă sfântă cu adevărat, să le mai vorbească enoriașilor de cumpătare, de sfânta săracie, de ieslea Pruncului Sfânt, de simplitatea Nașterii?

Mă îndoiesc. Biserica a luat-o pe calea civilizației iudeo-creștine, în care barbaria triumfă. Nu oamenii se mai adaptează la perceptele religioase, ci, dimpotrivă, Biserica a ajuns să se adapteze la cheful oamenilor. Asta înseamnă crimă, împerecherea și chiolhanul, culminând cu ceea ce a mai generat Biblia, adică Inchiziția, Holocaustul, războaiele mondiale. Și emblematice la capitolul monstruozitate sunt gesturile Patriarhului Kirill, care binecuvânta obuzele ucigașe. Care erau trimise de ruși să-și ucidă frații. Pildă apocaliptică a celei mai mari țări creștine din lume! Și unde nu există pe pământ un conflict fratricid?! O fi altfel în Fâșia Gaza? După mii de ani de civilizație, am ajuns la sălbăticia primară.

Poate în Piața Constituției să fie pace, unde chiolhanul este non-stop, așa cum sunt la Athos rugăciunile, adică neîntrerupte.

*

Dar să nu blamăm și frumusețea. Care este menținută și dată de concertele de seară, când parcă totul se topește, cârnații și jumările dispar, și împărat devine numai cântecul, cu regele său, Colindul. Trupe din toată țara, care au fost și în ceilalți ani, ne arată splendoarea folclorului românesc, puterea lui nemuritoare de a se conserva în obiceiurile de Crăciun. De la an la an, observ că muzica din jurul Colindului devine tot mai importantă. Colindul este luat drept pretext pentru a crea compoziții vaste, cu sonorități orchestrale, acolo unde participă orchestrele mari, precum cea a lui Damian Drăghici.

Însuși folclorul, conservat de trupele mici, are valențe simfonice.

Așa este Grupul de colindători „Mlădițe Ilfovene”, condus de Marioara Man Gheorghe. Baza lui sunt copiii. Iar colindele nu numai că sunt divine, dar au un ritm pe care l-ar invidia și Jay-Z. De altfel, Jay-Z și Byoncé, când au auzit un ritm românesc prelucrat de trupa Indiggo Twins, l-au acaparat imediat și l-au introdus în circutitul mondial, obținând cu el un premiu Grammy și renumele de cel mai bun „hit” al tuturor timpurilor. E vorba de melodia La,la, la, găsibilă pe internet, care a deveni șlagăr. Toate cântecele formației „Mlădițe Ilfovene” concurează, prin ritmul lor năucitor, cântecele negrilor, imbatabili în muzica R&B.

Și pe acestă idee, am descoperit o altă minune, creată de Sebastian Burneci, un mare trompetist, unic în țară, care a format un trio (chitară electrică și o solistă). Minunea este că el prelucrează colindele și le transformă în fantastice piese de jazz. Sigur că și americanii ar face așa ceva, după cum românii le adaptează la songurile noastre celebrle lor colinde de Crăciun, cum ar fi Jingle Bells, care nu lipsește din repertoriul nici unui grup de colindători români.

Ba cuplul de artiști Ana Cebotari și Vlad Miriță le dă colindelor americane valențe de operă. Ana Cebotari este un fenomen, vocea ei amintește de peruviana Yma Sumac sau, la noi, de Paula Seling.

Astfel, colindul devine universal, el se pretează la orice fel de transformare, devine din sacru, cântec de lume, blues, piesă de jazz, cântec de operă sau de petrecere. Dovadă că pe ritmul lui, mulțimea din piață țopăie de mama focului. Și cel mai mult țopăie străinii.

Am observat că majoritari sunt arabii și musulmanii, ba și indienii, nu chinezii, așa cum se prevedea mai an. Niciodată nu am văzut așa ceva, atâția colorați adaptați la ritmurile folclorului românesc. România este populată de multe nații, iar fețele arăbești sunt dominante. Cred că pentru ei a cântat și trupa lui Ovidiu Lipan Țăndărică, care, cu sprijinul tarafului „București”, a cântat în delir cântece haiducești, cântece de lume, celebrele melodii „Sanie cu zurgălăi” (lansată de Maria Lătărețu) sau „Trenule, mașină mică” (lansată de Maria Tănase), spre satisfacția miilor de ascultători veniți la parada de Crăciun. Evident, acordeoniștii și țambalagii formației nu s-au lăsat până nu au pigmentat finalul și cu popularele manele, care nu ne mai fac de râs, dacă sunt în asemena hal țopăite de arabi, turci, tătari, indieni sau egipteni!

Vreau totuși să închei cu Damian Drăghici, poate muzicianul cel mai complet pe care îl are în prezent România, țara muzicii, țara celui mai fantastic folclor de pe pământ. Trupa „Damian & Brothers” concurează de departe celebra orchestră a lui Goran Bregovic, iar unele piese sunt comune, precum „Bella Ciao”, „Kalashnikov”, „Saraiman”. Desigur, formația este axată pe muzică lăutărească, dar pe care o stilizează la dimensiuni simfonice. Componenții ei sunt muzicieni de clasă, însuși Damian este compozitor și cântă la mai multe instrumente (îl concurează pe Gheorghe Zamfir la nai). Piesa Constantine, Constantine, de pildă, are o amploare deosebită, la fel ca piesele în care combină muzica gypsy cu rock-ul (Change or Die). Orice ton ar avea, liric sau dramatic, piesele pe care le cântă această formație duc la un delir final, la o apoteoză a sunetului muzical.

Serile de concert de la Târgul de Crăciun ne-au arătat la ce nivel creativ se află muzica românească, de toate felurile, cu tendința de a face din Colind un gen cult, de mare rafinament simfonic.

 

Grid Modorcea