Avigdor Lieberman, fost ministru al Apărării, de Finanțe și de mai multe ori ministru de Externe în guvernul Israelului, cere ca armata să ocupe sudul Libanului, pentru a crea o zonă tampon permanentă. Lieberman, născut la Chișinău în 1958, liderul partidului Yisrael Beitenu, formațiune naționalistă și influentă în rândul israelienilor rusofoni, a spus că armata trebuie să ocupe sudul Libanului, pentru a forța gruparea Hezbollah să-și mute liniile la nord de râul Litani.
Declarația a fost făcută după ce armata israeliană a executat o lovitură cu drone în Beirut, ucigându-l pe adjunctul liderului Hamas. Această lovitură executată marți a sporit temerile că gruparea șiită libaneză Hezbollah își va intensifica atacurile în nordul Israelului. Și hutiții din Yemen, tot șiiți sponsorizați de Iran și care acum perturbă grav tranzitul navelor comerciale prin Marea Rioie, contestând hegemonia americană în regiune, au avertizat că lovitura din Beirut ”nu va rămâne nepedepsită”.
Lieberman spune că Armata Israeliană ar trebui să ocupe o porțiune din Liban vreme de 50 de ani și că Hezbollah trebuie să suporte un ”preț teritorial” pentru tirurile cu rachete tot mai frecvente asupra comunităților din nordul Israelului, o zonă din care s-au refugiat circa 80.000 de israelieni, după începerea războiului din Gaza, în octombrie.
”Nu se poate ca întregi orașe să fie închise și jumătate din clădiri să fie distruse”, a spus Lieberman, la o întâlnire a partidului ce a avut loc săptămâna aceasta. ”Nu vom anexa nimic, nu vom construi colonii, însă vom ceda teritoriul ocupat doar dacă la Beirut va fi un guvern care să știe să-și exercite suveranitatea. Tot ce este între râul Litani și Israel trebuie să fie sub controlul forțelor noastre. Dacă Libanul nu va plăti un preț teritorial, nu am făcut nimic”.
Zona tampon ar putea rămâne ”până când guvernul de la Beirut va fi capabil să-și exercite suveranitatea asupra întregului teritoriu”, iar asta ar putea dura 50 de ani, a spus Lieberman, potrivit presei israeliene.
Există riscul ca inițierea unui asemenea plan să ducă la un război deschis între Hezbollah, susținut de Iran, și Israel, un război care, după cum a demonstrat conflictul din Liban din 2006, poate arăta fața de temut a membrilor Hezbollah în luptele de gherila.
Senatorul american Lindsey Graham, unul dintre cei mai aprigi neoconservatori de la Washington, merge la fel de departe ca și Lieberman. El cere raderea de pe fața pământului a bazelor militare iraniene și a instalațiilor petroliere din Iran, ca răspuns la atacurile organizației șiite Ansar Allah din Yemen asupra navelor cargo care au legături cu Israelul.
Într-o apariție la FoxNews, Graham a spus că bazele iraniene și câmpurile petroliere trebuie ”șterse de pe hartă”. ”Hutiții nu pot exista fără Iran. Hutiții sunt susținuți total de Iran. Am cerut asta cu jumătate de an în urmă… să lovim Iranul. Au câmpuri petroliere vulnerabile, au un sediul al Gardienilor Revoluției Islamice care este vizibil și din spațiu. Ștergeți-le de pe hartă.”
Graham a criticat administrația Biden pentru că nu recurge la mișcări îndrăznețe și nu dă curs inițiativelor venite din cadrul Pentagonului. ”Luptăm cu hutiții. I-am învins pe germani și pe japonezi. Ar trebui să-i putem învinge și pe hutiți. Secretarul Apărării Austin și administrația Biden greșesc în raport cu trupele noastre de la fața locului”, a spus Lindsey Graham.
Același senator republican a spus, imediat după atacul Hamas de pe 7 octombrie, că israelienii ar trebui să-i lovească pe palestinieni cât mai puternic, ”fără limita” în ce privește victimele civile. Declarația a fost făcută atunci la CNN. ”Există o limită a victimelor civile dincolo de care SUA ar trebui să spună Israelului să se oprească? Nu. Dacă cineva ne întreba în al doilea război mondial «Este o limită în ceea ce faceți pentru a opri Germania și Japonia să cucerească lumea?» Este o limită în ceea ce Israelul face împotriva oamenilor care încearcă să-i măcelărească pe evrei? Răpunsul este nu. Nu este o limită”, a spus Graham.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

