Am avut bucuria și onoarea să particip la sediul filialei clujene a Uniunii Scriitorilor, la un eveniment aniversar dedicat profesorului universitar clujean Mircea Popa, la împlinirea frumoasei vârste de 85 de ani. Manifestarea culturală s-a ridicat la un înalt nivel intelectual și s-au lansat noile cărți de autor ale reputatului istoric și critic literar clujean. Despre Mircea Popa au vorbit excelent și encomiastic, în fața unui public ales, următoarele personalități: Ion Taloș, Ioan Chirilă și Vasile G. Dâncu, editorul noilor cărți lansate. Moderatorul și amfitrionul evenimentului aniversar a fost Irina Petraș, care i-a făcut un laudatio punctual și la subiect – despre această personalitate valoroasă, polemică și provocatoare în același timp. La final, Mircea Popa a susținut o fulminantă conferință „Mihai Eminescu: Avram Iancu și Transilvania”, în care a arătat și subliniat cu argumente rolul acestei provincii românești Ardealul în formarea intelectuală, morală și în promovarea marelui nostru poet național. Transilvania a fost catalizatorul idealului național la Mihai Eminescu. Aș spune că l-a inspirat Ardealul, mai ales Blajul și eroul Avram Iancu, în care se regăsea și identifica moral. Despre Mircea Popa se poate scrie enorm și vorbi ore întregi despe conferința susținută cu patos și acribie. Istoricul și criticul literar este un real homo universalis, de tip renascentist. Pe istoria literaturii române din România nu cred că mai este azi un istoric și critic literar, ca și Mircea Popa, care să fi abordat absolut toate aspectele în această specialitate. Nu este subiect sau autor din istoria literaturii române, mai ales, din Transilvania despre care să nu fi scris Mircea Popa. El este un adevărat enciclopedist de tip francez, care a abordat exigent și cu conștiinciozitate toate palierele istoriei și criticii literare române de la Grigore Ureche încoace. Plus că este și un excelent istoric al presei românești din toate timpurile. A publicat o grandioasă istorie a presei din Ardeal, care este de referință azi și care încă nu a fost depășită de alt autor. Acest fiu de preot din Bihor este un polihistor al culturii române, iar studiile și cărțile sale instrumente de lucru pentru cercetătorii de azi, dar și pentru cei de mâine. Vorba prietenului meu, poetul Ion Cristofor, care-l consideră pe Mircea Popa că „este mai mult decât un critic sau un istoric literar. Este o instituţie. A produs o bibliotecă întreagă, este, ştiu că nu se va supăra cu afirmaţia următoare, un industriaş de o hărnicie extraordinară. În urma D – sale rămâne o bibliotecă dedicată personalităţilor transilvane”. Mircea Popa a publicat peste 70 de cărți și peste 1000 de articole, studii, prefețe, recenzii și ediții îngrijite, scriitorul preocupându-se de istoria cărții și presei românești din Transilvania, a trecutului Școlii Ardelene și de societățile și asociațiile literare. Valoarea sa a fost recunoscută de numeroase premii academice. Dintre acestea, amintim: Premiul „Nicolae Iorga” al Academiei Române (1978); Premiul de eseu, critică și istorie literară al Asociației Scriitorilor din Cluj-Napoca (1980); Premiul Uniunii Scriitorilor (2004); Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler (2004); Ordinul Meritul pentru Învățământ în grad de Comandor (2004); Senior al Clujului (2010); Medalia Corneliu Coposu (2014); membru de onoare a Societății „Avram Iancu” (2019) – an în care a primit și „Distincția Culturală” din partea Academiei Române.
Mircea Popa s-a născut pe 29 ianuarie 1939 în satul Lazuri din Bihor. A urmat școala primară în satele bihorene Bogei și Ciutelec, studiile gimnaziale la Popești (jud. Bihor) (1950-1953), liceul la Oradea (1953-1955) și Vadu Crișului (1955-1956) și Facultatea de Filologie a Universității din Cluj, secția română-istorie (1956-1960), pe care a absolvit-o ca șef de promoție. Obține în 1970 titlul de doctor în filologie cu o teză despre criticul literar transilvănean Ilarie Chendi, avându-l ca conducător științific pe prof. Iosif Pervain. După absolvirea facultății a lucrat ca profesor la Săcueni-Bihor (1960-1961), muzeograf la Muzeul Banatului din Timișoara (1961-1962), profesor la Liceul din Aleșd (1962-1963). În 1963 a obținut prin concurs postul de cercetător științific la secția de istorie literară și folclor a Institutului de Lingvistică și Istorie Literară al Filialei din Cluj a Academiei Române (din 1963), condus de acad. Emil Petrovici. A fost secretar (1963-1978) și responsabil (1978-2007) al secției de istorie literară. A coordonat în această calitate redactarea unor importante lucrări științifice precum ”Sociologia romanului românesc” (finalizată cu lucrarea De la N. Filimon la G. Călinescu, Ed. Minerva, 1982), ”Dicționarul cronologic al romanului românesc de la origini până în 1989” (Ed. Academiei, 2004, Premiul Uniunii Scriitorilor) și ”Dicționarul romanului tradus în România” (Ed. Academiei, 2005, Premiul Filialei din Cluj al Uniunii Scriitorilor) și a colaborat la elaborarea celor șapte volume ale ”Dicționarului general al literaturii române” (2004-2008) de sub conducerea acad. Eugen Simion, precum și a altor opt dicționare: ”Scriitori români” (1978), ”Dicționarul scriitorilor români”, vol I-V (1994-2002), ”100 cei mai mari scriitori români” (2002), ”Dicționarul personajelor din teatrul lui I.L.Caragiale” (2003), ”Dicționarul personajelor din teatrul lui Lucian Blaga” (2005), ”Dicționarul biografic al literaturii române”, I-II (2006), ”Personalități clujene” (2007), ”Dicționar ilustrat” (2007), ”Elite clujene contemporane” (2014). Dintre cărțile de autor care reflectă viața sau opera unor personalități, amintim: ”Ilarie Chendi” – monografie 1973; ”Ioan Molnar Piuariu” – monografie; ”Octavian Goga, între colectivitate și solitudine”; ”Introducere în opera lui Ion Agârbiceanu”; ”Sextil Pușcariu și Muzeul Limbii Române. 150 de ani de la înființarea Academiei Române”; ”Cuibul privighetorilor. Clujul literar după Marea Unire”; ”Avanposturi ale Marii Uniri”; ”Lucian Blaga. Perspective transilvane” și multe alte cărți. Despre cartea dedicată lui Ioan Barac am scris o cronică acum câțiva ani. Autorul este un specialist în iluminismul românesc, neîntrecut. Mircea Popa a fost de curând onorat cu titlu de cetățean de onoare al muncipiului Cluj-Napoca, distincție care-i aduce recunoașterea privind aportul deosebit al domniei sale la cultura comunității clujene. Pe Mircea Popa l-am cunoscut în anii `90, când publica în ziarul ”Făclia” cronici zilnice despre cărțile noi ale poeților clujeni. Mi-a bucurat inima și mintea cu frumoase cronici dedicate volumelor mele de versuri. Profesorul participa și la cenacluri și serate literare literare ale noului val de poeți neo-avangardiști, în frunte cu gruparea Zalmoxis. Suflet febril și caracter puternic, Mircea Popa este înzestrat cu un ascuțit simț civic și al datoriei profesionale, a apărat și promovează cu consecvență și curaj valorile culturale autentice românești, așezându-le la loc de cinste, alături de competențele civilizației și culturii universale. Mircea Popa simte și trăiește românește la propriu. El este polemic și din dragoste de patrie, mai ales împotriva detractorilor națiunii române. Atunci fierbe și explodează în puseuri verbale intelectuale zdrobind cu argumente solide orice inamic al poporului și statului român. Mircea Popa este un cărturar de excepție și fără să pară deplasată comparația mea, profesorul este un nou Nicolae Iorga al românilor. Istoria mă va confirma. La 85 de ani, stimate domnule profesor, vă urez: La mulți ani biruitori!
Ionuț Țene
