Parlamentul israelian a votat, miercuri, cu o majoritate covârşitoare o rezoluţie propusă de prim-ministrul Benjamin Netanyahu împotriva oricărei „recunoaşteri unilaterale a unui stat palestinian”, care, potrivit textului, ar echivala cu o recompensare a „terorismului fără precedent” al Hamas, relatează AFP.
„Acest vot istoric subliniază determinarea noastră colectivă”, a salutat Netanyahu pe platforma X, adăugând: „Nu vom recompensa terorismul cu o recunoaştere unilaterală ca răspuns la masacrul din 7 octombrie şi nici nu acceptăm soluţii impuse”.
Rezoluţia, adoptată de 99 din cei 120 de parlamentari, subliniază că „Israelul respinge categoric dictatele internaţionale privind o reglementare permanentă cu palestinienii” şi că această reglementare poate fi realizată doar „prin negocieri directe între părţi şi fără condiţii prealabile”.
„Israelul va continua să se opună recunoaşterii unilaterale a unui stat palestinian”, deoarece „o astfel de declaraţie după masacrul din 7 octombrie ar oferi o recompensă enormă unui terorism fără precedent şi ar împiedica orice viitor acord de pace”, se arată în textul rezoluţiei.
Războiul a fost declanşat de atacul fără precedent lansat de mişcarea islamistă palestiniană Hamas la 7 octombrie în sudul Israelului, atac care s-a soldat cu moartea a peste 1.160 de persoane, majoritatea civili, potrivit unor date oficiale israeliene. Preluare: Agerpres.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

