Justiţia rusă a anunţat marţi că a condamnat la plata unei amenzi în valoare de 500 de euro două femei tinere care s-au sărutat într-o cafenea şi au publicat apoi o înregistrare video a acestui sărut, în plină represiune a comunităţii gay în Rusia, relatează AFP.
În această înregistrare video, difuzată pe reţele de socializare, ele stau la o masă, ca la o cerere în căsătorie, fac un schimb de inele şi se sărută.
Acuzatele, două femei în vârstă de 19 şi 24 de ani, ale căror nume nu sunt dezvăluite de justiţia rusă, au fost găsite vinovate în virtutea unui articol privind ”propaganda relaţiilor şi (sau) preferinţelor sexuale netradiţionale”, anunţă marţi pe Telegram serviciul de presă al unui tribunal din Krasnodar.
Tribunalul care le-a judecat le-a condamnat ”la o amendă administrativă (în valoare de) 50.000 de ruble pe fiecare”, adică aproximativ 500 de euro, în pofida faptului că au prezentat ”scuze” în prealabil în faţa unor poliţişti.
În imagini obţinute de agenţia rusă de stat de presă RIA Novosti, apare una dintre tinere, cu faţa blurată, explicând într-un comisariat de poliţie că era vorba despre o ”glumă” destinată abonaţilor lor pe reţele de socializare.
Potrivit acuzării, ”în februarie 2024, aceste două locuitoare ale oraşului Krasnodar au publicat un clip video prezentând un comportament indecent într-un loc public”.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

