- „Combatanţi ai Statului Islamic au atacat o mare adunare de creştini în oraşul Krasnogorsk, la periferia capitalei ruse, Moscova, şi au ucis şi rănit sute de oameni şi au provocat o mare distrugere în acest loc înainte de a se retrage la bazele lor într-o manieră sigură”, a informat agenţia Amaq, organul de propagandă al organizaţiei, pe canalul de Telegram, potrivit EFE.
Agenţia RIA a transmis că se presupune că indivizii implicaţi în atac sunt în libertate. Potrivit portalului media rus Fontanka, printre cei împuşcaţi se numără şi copii. Sala de spectacol are o capacitate de 6.200 de locuri
5 atacatori cu mitraliere
Bărbaţi înarmaţi şi îmbrăcaţi în uniforme de camuflaj au deschis vineri focul asupra mulţimii la un concert desfăşurat la sala Crocus City Hall de lângă Moscova, a anunţat serviciul federal de securitate al Rusiei, FSB. Ulterior, s-au înregistrat două explozii și acoperișul clădirii a ars, o parte prăbușindu-se.
Toate biletele la spectacol fuseseră vândute pentru această sală, situată într-o suburbie vestică a Moscovei, aflată în apropierea unui mall care se numeşte tot Crocus City. Sala de spectacol are o capacitate de 6.200 de locuri.
Coordonarea acțiunii de salvare și de reacție a fost preluată de președintele rus Vladimir Putin
Membrii trupei ruse de rock Piknic au scris pe Instagram că sunt „vii și în siguranță”.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

