Distribuie articolul

Miercuri, 10 aprilie 2024, la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, Înaltpresfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, și-a lansat cartea „Frate Calinic… Ioan Alexandru către Calinic Argeșeanul. Viața din cărți, scrisori și dosare secrete”, apărută la Editura Școala Ardeleană, în anul 2021, în contextul împlinirii a 80 de ani de la nașterea poetului Ioan Alexandru. 

Lansarea volumului a avut loc de la ora 12:00, în aula facultății din Campusul Universitar „Nicolae Ivan”.

Au luat cuvântul și au prezentat cartea: Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, care este și cadru universitar al facultății, părintele Ioan Pintea – directorul Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud și scriitorul Adrian Alui Gheorghe – îngrijitorul ediției. De asemenea, un cuvânt a rostit și autorul volumului, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic Argeșeanul, care a vorbit despre conținutul lucrării și le-a mulțumit tuturor celor prezenți.

Lansarea a fost moderată de arhim. prof. univ. dr. Teofil Tia, decanul instituției de învățământ teologic ortodox clujean, care a mulțumit IPS Părinte Calinic pentru prezență și l-a felicitat cu prilejul prăznuirii ocrotitorului spiritual al Înaltpreasfinției Sale, Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, sărbătorit la data de 11 aprilie.

Evenimentul a fost completat cu un minirecital de pian, acesta fiind susținut de studentul Mihail Turcan.

În după-amiaza zilei, IPS Părinte Calinic a efectuat o vizită la Mănăstirea Nicula, unde își doarme somnul de veci poetul Ioan Alexandru.

În perioada 9-10 aprilie 2024, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei și la invitația Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, Înaltpresfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a efectuat o vizită în municipiul Cluj-Napoca, cu prilejul lansării a două dintre cărțile Înalpreasfinției Sale.

Marți, 9 aprilie, de la ora 16:00, la sediul Facultății de Teologie Reformată și Muzică din cadrul UBB, a avut loc lansarea în limba maghiară a primului volum „Toată vremea-și are vreme” (Az időnek is idő kell), semnat de Înaltpresfințitul Părinte Calinic Argeșeanul și tradus în limba maghiară de preotul ortodox Rafail Lukács. De-a lungul timpului, seria de memorii „Toată vremea-şi are vreme”, care conține autobiografia ierarhului argeșean, a apărut în cinci volume, astăzi fiind grupate în doar două volume mari, iar în limba maghiară a fost tradus primul volum care cuprinde prima parte a vieții ierarhului: copilăria, studiile și hirotonia întru preot. IPS Părinte Calinic a fost hirotonit preot celib în anul 1964, de Arhiepiscopul Teofil Herineanu, pe seama Parohiei Tioltiur, județul Cluj, unde a slujit timp de doi ani, în perioada 1964-1966. A înfruntat toate piedicile puse de regimul comunist și a construit o biserică, terenul pentru construirea lăcașului fiind cumpărat de la cultul reformat, prin bunăvoința pastorului Béla Bányai, care a intermediat cumpărarea bisericii reformate din centrul satului Tioltiur, aflată în ruină, unde s-a zidit, pe aceeași temelie, biserica ortodoxă.

Marți seara, de la ora 19:00, cartea „Frate Calinic… Ioan Alexandru către Calinic Argeșeanul” a fost lansată și la Book Corner Librarium din Cluj-Napoca. Mai multe detalii AICI

Evenimentele editoriale și vizita ierarhului argeșean au fost integrate în seria de manifestări dedicate Centenarului învățământului teologic ortodox universitar clujean (1924-2024).

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: