Distribuie articolul

Mitropolitul ortodox al Clujului, IPS Andrei, și episcopul greco – catolic al Eparhiei de Cluj-Gherla, PS Claudiu, au spălat, în Joia Mare, picioarele unor seminariști, ritual care amintește de gestul lui Isus Hristos care, înainte de Paști, a spălat picioaele celor 12 apostoli.

Mitropolitul Andrei a săvârșit ritualul în Catedrala Mitropolitană, la finalul slujbei de Liturghie, iar PS Claudiu la Biserica Schimbarea la Față.

Sfânta şi Marea Joi este ziua dedicată, prin tradiţie, Euharistiei şi Preoţiei instituite de Domnul nostru Isus Hristos la Cina cea de Taină şi, totodată, slujirii, după exemplul Mântuitorului care a spălat picioarele ucenicilor săi, spunându-le: „Căci dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat vouă picioarele, şi voi sunteţi datori să ca să spălaţi picioarele unii altora.” (In 13, 14).

Pentru a urma modelul lui Isus, Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla a spălat picioarele a 12 studenți ai Seminarului Teologic eparhial „Sf. Ioan Evanghelistul” și tineri din ASTRU-Cluj.

În cuvântul de învăţătură din cadrul celebrării Preasfinția Sa Claudiu a pus în lumină misiunea preoțească, demnitatea, responsabilitatea, și, nu în ultimul rând, dificultățile unei asemenea slujiri. A spus: „Aș vrea să mulțumesc lui Dumnezeu pentru Darul pe care l-a trimis Episcopiei noastre și Bisericii prin preoți”. Ierarhul a urat preoților prezenți „haruri bogate în misiunea frumoasă, dar dificilă de multe ori, pe care au primit-o de la Dumnezeu”. Și, pornind de la lecturile din cadrul celebrării, s-a oprit la modul în care Domnul Isus a arătat ucenicilor Săi cum trebuie să-și împlinească misiunea încredințată lor: prin slujire. Pentru că, a arătat, „dacă Isus spală picioarele ucenicilor și noi suntem datori să ne spălăm picioarele unii altora”.

Episcopul de Cluj-Gherla a cerut credincioșilor să se roage pentru preoți, să se roage și pentru Ierarhul lor, pentru ca să-și poată împlini cu vrednicie chemarea și misiunea încredințată lor de Dumnezeu, aceea de a fi cu adevărat, fiecare preot, un „alt Cristos” pentru fiecare om.

Iar în acest timp al Săptămânii Mari și Sfinte, timp în care în mod tainic Dumnezeu împlinește „o nouă facere a lumii”, Preasfinția Sa Claudiu a chemat la întărire în credință, la rugăciune, la a-I cere Domnului „astăzi în mod cu totul special, harul de a fi adevărați ucenici ai lui Cristos. Indiferent dacă misiunea noastră trece prin cruce, sau trece prin acest potir amar, știm că Isus a trecut înaintea noastră pe această cale, a suferit, a luat asupra Lui păcatele noastre și prin moarte ne-a deschis tuturor calea spre Înviere”.

Radu Ștefan

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: