Distribuie articolul

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a promulgat miercuri o lege care interzice persoanelor cu statut de „agent străin” să participe la alegerile din Rusia, informează EFE, conform Agerpres.

Actul legislativ cere politicienilor să pună capăt statutului lor de „agent străin” înainte de a depune documentele pentru a se înscrie la alegeri din postura de candidaţi. În acest fel, candidatul care are această calitate trebuie să prezinte autorităţilor electorale un document de la Ministerul de Justiţie al Rusiei sau hotărârea unei instanţe privind excluderea sa din registrul „agenţilor străini”.

De asemenea, legislaţia interzice unui cetăţean rus cu statut de „agent străin” să ocupe funcţia de senator. În plus, legea interzice persoanelor incluse pe lista extremiştilor şi teroriştilor să participe ca observatori la alegeri şi nu permite „agenţilor străini” să fie reprezentanţi ai candidaţilor în timpul alegerilor.

Potrivit preşedintelui Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), Viaceslav Volodin, înainte de aprobarea legii, în Rusia existau zece deputaţi (regionali şi municipali) cu statut de „agent străin”. Toţi vor avea acum la dispoziţie 180 de zile să dovedească faptul că nu beneficiază de finanţare străină, să obţină excluderea de pe liste şi să îşi continue munca, a adăugat el.

 

Fără agenți străini în funcții publice în Rusia? Pe când și în România?

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: