Distribuie articolul

La inițiativa artistului Ovidiu Purdea Someș, zeci de colegi, cântăreți de muzică populară prezenți pe scena Casei de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca, au înălțat o rugăciune pentru sănătatea actorului Florin Piersic, aflat de peste o lună prin spitale, în prezent fiind internat în Spitalul de Ortopedie ”Foișor” din București.

”Cu sufletele dumneavoastră, frumoase ca un tezaur, aș vrea să închinăm un gând ca o rugăciune și ca o vindecare pentru unul dintre cei mai frumoși clujeni pe care Dumnezeu i-a dăruit acestui pământ. Artiști mai mici și mai mari, spectatori clujeni alături de admirabila echipă Tezaur Folcloric trăiește o clipă frumoasă dedicată lui Florin Piersic

Pe versurile admirabilului poet Spiridon Popescu, pe scena pe care Florin a jucat ultimul spectacol, la Cluj-Napoca, am rostit un gând cu putere de rugăciune <<Doamne, dacă-mi ești prieten!>>”, a spus Ovidiu Purdea Someș, citat de Cluj24.

Momentul a avut loc în cadrul spectacolului extraordinar ”Tradiții clujene în Tezaur Folcloric”, desfășurat recent pe scena Casei de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș”, unde au fost prezentate cele mai frumoase cântece, jocuri, tradiții și obiceiuri din județul Cluj.

Alături de Orchestra Profesionistă ”Cununa Transilvană”, pe scenă au urcat FLOAREA CALOTĂ, SAVA NEGREAN-BRUDAȘCU, MARIUS CIPRIAN POP, MARIA MARCU, ANA ILCA MUREȘAN, VALERIA și TRAIAN ILEA, RADU CIORDAȘ, LEONTINA DORCA, CARMEN SAS, ALEXANDRU PAL și ROXANA RECHE, CIPRIAN ROMAN, SORIN FILIP, OVIDIU PURDEA SOMEȘ, IOAN DORDOI, FELIX GĂLAN, CIPRIAN ROMAN, ADRIANA IRIMIEȘ, FLORIAN ROȘAN, MARINELA ZEGREAN, MARIANA MORCAN, IOANA BREDA MORAR, GRIGORE SÂMBOAN,  IOSIF RUSU, ANA GEORGETA BALLA și NARCISA BALLA, CLAUDIU CIOTLEUȘ, LUCIA POTRA, NICOLAE TURCU, MIHAI MARIȘ și  CRISTIAN TOTPATI – taragot, MIHAI TRIF, AMALIA CHIPER-IURIAN, RAUL OLTEAN, RAMONA CICEOAN ADRIAN SOCACIU, ANDREEA CIUPE, FLORIN-DAN BOTA, IULIA BUCUR ROMAN, COSMIN MOCEAN, CRISTINA BELDEAN-MOȘUȚAN, ALEXANDRU POTRA, DENISA PERDE RUS, RADU LAZĂR, RALUCA PAȘCALĂU, MELISA CUC ANDRADA MARIȘ, DELIA TODERICI.

De asemenea, au evoluat Mugurii Tradițiilor Clujene: Ștefania Viorela Cotîrlă, Catinca Crișan, Decebal Cîmpean, Alexandru Crișan, Andra Moldovan, dar și tineri interpreți clujeni: Larisa Gurzău, Roxana Maria Pop, Denisa Giurgiu, Alesia Rus,Teodora Nan, Dragoș Cîmpean, Ștefan Suciu, Paul Sâmbotelecan, Cristian Mezei-Pop, Adela Burcă.

Au mai fost prezenți TEZAURE UMANE VII – horitorul Vasile Soporan, lutierul Nicolae Vădan, cărbunarul Iosif Bordea, fierarul Simion Drînda, țesătoarea Viorica Tripon, grupul instrumental „Zorile” din Mociu și jucăușii Dumitru Moldovan, Elisabeta Rusu și Ioan Moldovan.

Totodată, pe scenă au urcat Ansamblurile folclorice: „Tradiții – Someșul-Napoca”, „Mărțișorul”, „Cununa Apusenilor” și Școala de joc tradițional românesc „Camelia și Ion Motoc”, formațiile de jocuri tradiționale din Frata  și „Zorile” din Mociu, grupurile tradiționale: „Mărișana”, „Tradiții ormănene”, „Zegrenii din Ceaba”, „Păstrătorii Tradiţiei Răchiţele” și „Grupul tradițional al sătenilor din Negreni”.

Radu Ștefan

 

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: