Distribuie articolul

Potrivit unui studiu realizat de către Vola, românii încă preferă destinațiile din țara noastră pentru cele 3 luni de vacanță.

Studiul reflectă următoarele highlight-uri ale acestei perioade:

• 67% dintre respondeți spun că vor pleca în vacanță în următoarele 3 luni.

• Principalele țări în care își vor petrece românii concediul de vară sunt: Spania, Italia, România, Grecia și Marea Britanie, destinații alese de aceștia frecvent pentru sezonul estival.

• Potrivit datelor emise, tariful mediu pentru un bilet de avion/pasager vara aceasta este de 222 de euro.

• 45% din călători au renunțat la achiziția biletului de avion din cauza scumpirilor de la o zi la alta

83% dintre respondenți vor investi în vacanță cel puțin cât au investit anul trecut, în timp ce 17% dintre ei susțin că, de această dată, vor avea un buget mai mic pentru concediu.

O altă schimbare în preferințe comparativ cu anul trecut este și luna de călătorie. Dacă în 2023 aceștia au preferat luna septembrie, anul acesta luna august se află în topul lor.

Cum era de așteptat, în topul preferințelor acestora sunt destinațiile europene, urmate de cele interne. În același timp, 80% dintre ei susțin că vor călători cu avionul, rămânând în continuare mijlocul de transport preferat. Cei mai mulți vor merge în vacanță în familie, spre deosebire de anul trecut, când au călătorit preponderent în cuplu.

Principalele țări în care își vor petrece românii concediul de vară sunt: Spania, Italia, România, Grecia și Marea Britanie, destinații alese frecvent de aceștia pentru sezonul estival. Dintre cei care au optat pentru Grecia, se pare că cei mai mulți au ales Salonic, Creta, Corfu și Rodos pentru vacanța lor. În același timp, există și un interes crescut pentru experiențele noi: 40% dintre respondenții la chestionar își doresc să viziteze locuri în care nu au mai fost până acum.

În plus, există și un top 10 al destinațiilor populare pentru vara aceasta: București, Iași, Roma, Milano, Barcelona, Mallorca, Paris, Londra, Malaga și Cluj-Napoca.

Vin românii ca-n Occident?

 

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: