Un bărbat de 41 de ani din municipiul Dej a fost reținut de polițiști pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat și neexecutarea sancțiunilor penale.
Polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Dej au reținut, miercuri, 26 iunie un bărbat de 41 de ani din municipiul Dej, cercetat pentru furt calificat.
La aceeași dată, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej, au fost puse în aplicare 3 mandate de percheziție la imobile situate în municipiul Dej.
„În fapt, din cercetări a reieșit că, în perioada 7 – 10 iunie a.c, bărbatul ar fi sustras bunuri în valoare de peste 8.100 de euro, din trei autovehicule parcate pe raza localității Cuzdrioara care ar fi avut portierele închise, însă neasigurate. Totodată, bărbatului îi era interzis, ca urmare a unei sentințe judecătorești, să se afle pe raza localității în cauză. În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate bunuri provenite din comiterea infracțiunilor cercetate, fiind astfel recuperat parțial prejudiciul cauzat”, a transmis IPJ Cluj.
Probatoriul administrat a condus la reținerea bărbatului de către polițiști, pentru 24 de ore, iar ulterior, acesta a fost prezentat instanței care a dispus arestarea preventivă, pentru 30 de zile.
În continuare sunt efectuate cercetări sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej. Activitățile au beneficiat de sprijinul jandarmilor detașamentelor de jandarmi Dej și Gherla.
Napocanews.ro
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

