„U” Cluj va debuta, sâmbătă de la ora 22:00, în noul sezon din SuperLiga în meciul contra celor de la FCSB.
Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul clujenilor, a transmis ce plan are pentru ca jucătorii săi să lupte de la egal la egal împotriva campioanei României.
„De asta sunt aici, să găsesc soluții să îi pregătesc foarte bine să ne batem de la egal la egal cu FCSB. Ei vor avea două meciuri oficiale, clar vor avea un ritm mai bun decât noi, dar sper să gestionez bine aceste zile, ei să se odihnească.
Va fi o săptămână mai mult de descărcare, iar la ora jocului să arătăm mai bine decât am arătat astăzi. Per total sunt mulțumit de cum ne-am pregătit, ritmul pe care l-am avut.
Nu ne-am propus să fim în formă la ultimul joc de pregătire. Vrem să ajungem în formă la primul meci și la celelalte meciuri care sunt foarte importante”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău.
Programul primei etape
Vineri, 12 iulie
- 18:30 Farul – Unirea Slobozia
- 21:30 Hermannstadt – Universitatea Craiova
Sâmbătă, 13 iulie
- 17:00 Sepsi – Poli Iași
- 19:15 UTA – Rapid
- 22:00 FCSB – „U” Cluj
Duminica, 14 iulie
- 19:00 CFR Cluj – Dinamo
Luni, 15 iulie
- 18:30 FC Botoșani – Otelul
- 21:30 Petrolul – Gloria Buzău.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

