Distribuie articolul

Toate gurile de canal de presă și expertologii îmbibați de înțelepciune sorosistă vorbesc continuu de suveraniști ca despre „extrema dreaptă” și pericolul ce-l reprezintă, iar stânga cea dreaptă și pură distruge națiuni, cultură, credința creștină, sexe, familii, presa, face dintr-un dement senil președintele „jandarmului mondial” cu acces la butonul roșu, pun un saltimbanc președinte în Ucraina care să se strâmbe la urs și să-i arunce cu petarde, pun mulți președinți care au consistența și unui jeleu (am văzut perfect asta în plandemie și acum, în plin război), ocupă serviciile secrete și ministerele de externe, și, mai nou, în câteva luni, produc două atentate – la Fico și Trump.

Din fericire, ambii „extremiști” au scăpat, dar discursul public al globaliștilor împotriva conservatorilor este o canistră de benzină peste care se așteaptă mereu un băț de chibrit izbăvitor aruncat de un smintit care să salveze lumea de „dezastrul” care ar fi stoparea progresismului în lume.

Globaliștii gândesc, vorbesc și procedează ideologic pentru exterminarea adversarului. Dar „extremiștii” sunt, mereu, ceilalți.

Cred că ideologia globalistă și exponenții acesteia trebuie tratați ca atare, fără menajamente.

Iulian Capsali

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: