Distribuie articolul

Conducerea Rusiei este „hiper-raţională”, în timp ce Occidentul devine tot mai „iraţional”, iar centrul de putere al lumii se va muta în Asia, a declarat sâmbătă Viktor Orban, care crede totodată că Ucraina nu va putea niciodată să-şi îndeplinească visul de a deveni membră a Uniunii Europene sau a NATO, relatează Reuters care a reţinut aceste idei din discursul pe care premierul Ungariei l-a susţinut la Băile Tuşnad.

Orban, un naţionalist aflat la putere din 2010, a făcut aceste comentarii în timpul unui discurs în care a prevăzut o schimbare a puterii globale dinspre Vestul „iraţional” către Asia şi Rusia. „În următoarele decenii lungi, poate secole, Asia va fi centrul dominant al lumii”, a spus Orban, menţionând China, India, Pakistan şi Indonezia ca viitoare mari puteri ale lumii.

„Iar noi, occidentalii, i-am împins şi pe ruşi în acest bloc”, a adăugat el în discursul, transmis de televiziunea maghiară, pe care Viktor Orban l-a rostit în faţa etnicilor maghiari prezenţi la un festival în oraşul Băile Tuşnad din România vecină.

Orban, a cărui ţară deţine în prezent preşedinţia rotativă a Consiliului UE, s-a distanţat brusc de restul blocului prin căutarea unor legături mai strânse cu Beijingul şi Moscova şi i-a înfuriat pe unii lideri europeni când a efectuat vizite surpriză la Kiev, Moscova şi Beijing în această lună pentru discuţii privind războiul din Ucraina, reaminteşte Reuters.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: