Consiliul Județean Cluj a obținut avizul Comisiei Interministeriale pentru Suport Tehnic și al Ministerului Sănătății pentru suplimentarea liniilor de gardă pentru structura UPU (Unitatea de Primire a Urgențelor) din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca cu încă o linie de gardă.
Măsura care vizează activitatea unității sanitare aflate în subordinea Consiliului Județean Cluj este justificată atât de creșterea adresabilității și aglomerarea UPU, un număr semnificativ de cazuri nefiind urgențe, conform protocolului de triaj național, cât și de dorința de a reduce timpii de așteptare în Unitatea de Primire a Urgențelor.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Această decizie vine în sprijinul echipei medicale și în beneficiul direct al micilor pacienți. Ne dorim ca linia de gardă suplimentară să devină funcțională în cel mai scurt timp pentru a asigura o și mai bună organizare și funcționare a activității la nivelul spitalului, precum și investigarea, diagnosticarea și tratarea copiilor în cele mai bune condiții și cu timpi de așteptare cât mai reduși.”
Linia de gardă suplimentară, care va contribui la decongestionarea UPU de cazurile care nu reprezintă urgențe, va funcționa zilnic și va deveni operațională din data de 2 septembrie 2024.
Radu Ștefan
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

