Italia a acuzat joi Israelul de posibile „crime de război”, după ce forţa ONU desfăşurată între Liban şi Israel a denunţat tiruri israeliene „repetate” asupra poziţiilor sale, doi soldaţi din cadrul forţei de menţinere a păcii fiind răniţi, relatează AFP.
Armata israeliană a dat asigurări că le-a cerut soldaţilor ONU să rămână „în spaţii protejate” înainte de a lansa atacuri „în apropierea” bazei lor. Incidentul a fost denunţat de Washington, Madrid, Paris şi Dublin.
Forţa Interimară a Naţiunilor Unite în Liban (UNIFIL), din care 10.000 de soldaţi sunt desfăşuraţi în sudul ţării, a cerut încetarea ostilităţilor de când tirurile transfrontaliere dintre armata israeliană şi Hezbollah s-au transformat recent într-un război deschis.
UNIFIL a anunţat joi că „două Căşti albastre au fost rănite după ce un tanc Merkava al armatei israeliene a tras asupra unui turn de observaţie al sediului UNIFIL” din Naqoura, provocând rănirea a doi bărbaţi, cetăţeni indonezieni.
Italia, principala ţară occidentală care contribuie la UNIFIL în ceea ce priveşte efectivele cu aproape 900 de soldaţi mobilizaţi, a denunţat acte „intolerabile” şi l-a convocat pe ambasadorul israelian pentru un „protest ferm”.
Ministrul italian al Apărării Guido Crosetto a estimat că aceste tiruri israeliene împotriva UNIFIL „ar putea constitui crime de război şi, cu siguranţă, reprezintă încălcări foarte grave ale normelor dreptului internaţional umanitar”.
Madridul a denunţat o „încălcare gravă a dreptului internaţional”, cerând ca securitatea Căştilor albastre să fie „garantată”.
Statele Unite s-au declarat „foarte îngrijorate”, cerând aliatului lor „să nu ameninţe securitatea forţelor ONU de menţinere a păcii”.
Franţa a anunţat că „aşteaptă explicaţii” şi a „condamnat orice atingere la adresa securităţii UNIFIL”.
Parisul solicitase, înainte de incident, o nouă reuniune a Consiliului de Securitate al ONU consacrată situaţiei din Liban, notează AFP.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

