În primul rînd polifonia (opera) nu a apărut în sînul Ortodoxiei, ci în sînul ereziilor.

Precizări privitoare la polifonie: În primul rînd polifonia (opera) nu a apărut în sînul Ortodoxiei, ci în sînul ereziilor.

În al doilea rînd, de un mileniu, de la invenţia ei, nici un sfînt al Bisericii Ortodoxe (melurg, melod, imnograf, arhiereu, mucenic, cuvios) nu a fost îndemnat şi insuflat de Duhul Sfînt să adopte sau să creeze în această formă artistică. Dimpotrivă, imensa majoritate a Sfinţilor Părinţi a respins toate formele artistice inventate în sînul ereziilor (realismul, pietismul, armonizarea, arhitectura, sculptura, teatrul, coregrafia).

În al treilea rînd, polifonia nu s-a adoptat nicăieri benevol în Ortodoxie, ci ea a fost în toate popoarele impusă de asupritorii Bisericii şi respinsă de pliromă.

În al patrulea rînd, din punct de vedere teologic toate aspectele artistice din cadrul cultului ortodox au o hermeneutică limpede, clară, exprimată de 2000 de ani; precum în iconografie contururile, elementele, poziţiile, expresiile sînt reflectări ale realităţilor revelate, în mod identic şi analog în muzica psaltică monofonia formulaică reflectă limbajul realităţii celei veşnice, precum a fost insuflat Sfinţilor de către Duhul Sfînt – alungat de cultul care a creat polifonia.

În al cincilea rînd, strict ştiinţific vorbind, polifonia românească nu a dat decît un singur compozitor de valoare universală – George Enescu. Restul au fost incomparabili cu marii compozitori ai muzicii clasice.

În al şaselea rînd, Biserica nu interzice cîntarea polifonică în afara ei: la teatru, la filarmonică, la petreceri şi unde se mai doreşte să fie ascultată şi cîntată în tihnă. Dar ea nu are ce să caute în cult, aşa cum nu au ce să caute manelele, statuile, instrumentele muzicale, proiecţiile de filme, jocurile de lumini, etc, etc.

Sursa: Mănăstirea Petru Vodă