Acțiune de amploare a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, în municipiul Cluj-Napoca și în comunele aproapiate.
„În data de 19 octombrie a.c., între orele 02.00 și 04.00, Poliția Municipiului Cluj-Napoca, împreună cu polițiști locali, jandarmi și secțiile rurale Apahida, Baciu și Florești, a desfășurat o acțiune de amploare pentru creșterea gradului de siguranță publică.
Forțele de ordine au urmărit combaterea comportamentelor antisociale și a infracționalității stradale, a infractiunilor de furt, sancționarea indisciplinei în trafic, precum și asigurarea vizibilităţii elementului poliţienesc.
Pe parcursul activităților, au fost legitimate 135 de persoane și verificate 110 autovehicule.
În urma acțiunii, s-au aplicat 47 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 23.540 de lei, pentru abateri privind ordinea publică și circulația pe drumurile publice. De asemenea, au fost efectuate 31 de testări pentru identificarea șoferilor aflați sub influența alcoolului, fiind constatate două infracțiuni.
Polițiștii au reținut 8 permise de conducere și au retras 8 certificate de înmatriculare.
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

