Partitura datează din perioada 1830-1835, când Frédéric Chopin avea în jur de 20 de ani. O partitură a unui vals scris de Frédéric Chopin a fost descoperită la mai bine de 175 de ani de la moartea compozitorului, într-un seif al unei biblioteci din New York.
Partitura, care avea ca antet menţiunea „Vals” scrisă în limba franceză, a fost descoperită în primăvara acestui an, pe o fişă, de un curator al Morgan Library and Museum din New York.
Mi-am spus: Ce se întâmplă aici? Ce ar putea fi?, a declarat curatorul Robinson McClellan pentru The New York Times,precizând că „nu a recunoscut muzica”, potrivit Agerpres.
Iniţial, el nu era sigur dacă valsul fusese într-adevăr compus de Frédéric Chopin.
Curatorul a făcut o fotografie a partiturii şi a interpretat-o apoi la pianul din locuinţa lui.
Ulterior, Robinson McClellan a consultat un specialist în muzica lui Chopin de la Universitatea din Pennsylvania, iar reprezentanţii Bibliotecii şi Muzeului Morgan au ajuns în cele din urmă la concluzia că valsul este autentic după o examinare a cernelii şi a hârtiei.
Caligrafia se potriveşte cu cea a lui Frédéric Chopin, inclusiv o cheie de Fa şi însemne caracteristice geniului polonez care a murit în Franţa în anul 1849.
Suntem pe deplin convinşi de concluziile noastre, a declarat Robinson McClellan pentru The New York Times.
Potrivit Bibliotecii şi Muzeului Morgan, partitura datează din perioada 1830-1835, când Frédéric Chopin avea în jur de 20 de ani.
Piesa are o uvertură austeră şi a fost descrisă de renumitul pianist chinez Lang Lang ca o compoziţie ce conţine un întuneric dramatic care se transformă în ceva pozitiv.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

