Cine ar fi bine să ajungă președinte?

În ultimele luni, institute de sondaj a opiniei publice, ziariști de presă și TV, oameni politici de diferite anverguri, astrologi și alți ghicitori în stele – ne-au agresat cu tot felul de variante, bazate pe procente sau inspirații, ca posibile răspunsuri la întrebarea de mai sus. La baza lor au pus o sumă de argumente din șirul calităților și defectelor celor 14 pretendenți. La unii mai multe plusuri și mai puține minusuri, la alții tocmai pe dos. Se vedea clar cine pe cine a plătit ca simpatizatul-plătitor să iasă „bine”, respectiv să-i pună pe adversarii acestuia în inferioritate.

De aici creșterea treptată a numărului „cetățenilor turmentați” de tip Caragiale, care se întreabă „Eu cu cine votez?”. Pe lângă aceștia, oarecum în scârbă față de propaganda electorală, crește numărul indiferenților care își propun să nu voteze. Ceea ce nu este bine pentru un cetățean modern, cu conștiință civică! Încetul cu încetul lucrurile s-au cam decantat. Din 14 candidați, doar cinci ar avea șanse să ajungă în turul doi, deci să-și dispute „scaunul de la Cotroceni”.

Presa centrală de la București îi nominalizează în persoana lui: Ion-Marcel Ciolacu, Mircea Geoană, Nicolae-Ionel Ciucă, George -Nicolae Simion și Elena Valerica Lasconi (vezi „Adevărul”, 12.XI.2024, p.1-3). Fotografia celor cinci am citit-o evreiește, de la dreapta la stânga, pentru că mass-media mondială, dominată de reprezentanții poporului ales, știe ea ce știe. În plus, influența Washington D.C. nu poate fi neglijată, cu atât mai mult negată! Pe plan local, orădean și bihorean, doar două personalități au îndrăznit să se pronunțe vis-à-vis de confruntarea pentru Cotroceni în cele două tururi de scrutin și finalul acestora.

Mai întâi, astrologul prof. Dumitru Paraschiv, doctor în Istorie, fostul meu prim doctorand cu o temă foarte interesantă și bine argumentată. Păcat că nu a publicat-o! Lipsa locurilor de muncă în învățământ pentru specializarea Istorie (disciplină tot mai neglijată în programele școlare), alături de condiționarea apartenenței politice a profesorilor candidați la titularizare – l-au obligat să-și dezvolte o altă „aptitudine” ca să poată să-și câștige „pâinea cea de toate zilele”. Fiind „becher”, adică necăsătorit, tânărul meu coleg mizează pe dna. Lasconi drept calificată în turul doi al prezidențialelor, apoi chiar câștigătoare în fața unui fost (Mircea Geoană) sau actual membru al PSD (Marcel Ciolacu). Dreapta suveranistă (George Simion) nu are nicio șansă, nici măcar pentru a intra în turul doi (vezi „Crișana”, 16.X.2024, p.9). Se pare că Mitică Paraschiv simpatizează blondele. Totuși această predilecție sentimentală nu trebuie să-l orbească și să-i ofere primăriței din Câmpulung-Muscel (Argeș) mai multe atuuri decât poate duce. Rețin că între cei mai serioși adversari ai dnei blonde ar fi Mircea Geoană (fostul pesedist) și Marcel Ciolacu (actualul „primus inter pares” dintre pesediști).

Colegul universitar Ion Simuț are o altă abordare în articolul în care vorbește despre „Viitorul nostru președinte” (vezi „Crișana”, 7.XI.2024, p.1,9). Cunoscutul critic literar, personalitate de serioasă cultură generală, om echilibrat și de principii (de aceea a fost trădat și de un fost student de-al său, un pricăjan față de alura Profesorului) – înscrie trei criterii minimale pe care ar trebui să le îndeplinească viitorul șef al statului român, pentru a-și putea îndeplini în mod onorabil sarcinile politice și naționale. El nu se hazardează să dea nume, persoane dintre cei 14.

Astfel, spune că viitorul nostru Președinte trebuie să fie: 1) un bun diplomat, 2) bun mediator pe plan intern, 3) bun patriot și european. Aceste calități le poate întruni doar un cetățean care are la bază o evoluție școlară, de la preuniversitar la universitar, eventual un doctorat în științe – toate făcute „pe bune” și împlinite la „vreme”, în sensul la vârsta potrivită, dar și în instituții școlare serioase. Evoluția politică se cere făcută treaptă cu treaptă, de jos în sus, inclusiv în instituții de importanță europeană și mondială. Pentru aceasta, cunoașterea perfectă a uneia sau mai multor limbi de circulație universală, desigur, pe lângă limba română, este o necesitate indiscutabilă. Cu astfel de atuuri, îți poți face relații și prietenii pe plan național, european și mondial care contează, uneori decisiv, în apărarea intereselor naționale. Apoi patriotismul, apărat cu inteligență și hotărâre trebuie să prevaleze patriotismului guraliv și găunos. În fine, chiar fizicul trebuie să te ajute să fii credibil, să ai o față senină, să știi când să zâmbești și când seriozitatea să te impună în fața interlocutorului. Să fii bun orator, capabil de replici imediate când interesul național este periclitat, nu să taci ca „… în iarbă” și să nu-ți găsești argumentele și cuvintele potrivite în astfel de situații. Nu trebuie să ai o față de bătăuș sau să-l imiți pe moldoveanul Cuza-Vodă cu barbișonul lui. Cam acesta este profilul viitorului Președinte al României, pe care colegul Ion Simuț îl zugrăvește cu sinceritate și responsabilitate. Completările/detalierile la cele trei calități îmi aparțin.

Trecând la analiza biografiilor „celor cinci” candidați cu șansă, încep cu Elena Lasconi pentru că, nu-i așa, doamnele înainte de toate. Ca absolventă a unui liceu pedagogic sunt convins că a fost o elevă conștiincioasă și o absolventă de calitate. Personal, predând 11 ani la Liceul Pedagogic „Iosif Vulcan” din Oradea, pot confirma că admiterea, școlarizarea și absolvirea unui astfel de liceu nu era la îndemâna oricărui elev. Trebuia să faci parte dintre cei buni și foarte buni absolvenți de gimnaziu. Intrând de tânără în politica postdecembristă, se mărginește să absolve o facultate la Universitatea Ecologică, atunci neacreditată. Știu ce școală se făcea în aceste universități, veritabile afaceri, pe și pentru bani, a fondatorilor. Restul studiilor universitare la ASE, inclusiv un masterat, s-au făcut în fugă, de pe poziția de parlamentar. Am cunoscut această dorință a unor colegi parlamentari ai anilor 1996-2008, care absolveau mai multe masterate pe care să le atașeze CV-ului și să devină credibili în plan intelectual. În istoria noastră, mai veche și mai nouă, am avut mai multe Doamne care au jucat un rol în politica vremii lor. Soțiile unor domnitori ai epocii medievale, Elena Cuza, Regina Maria, Elena Văcărescu, Ecaterina Teodoroiu ș.a. se numără printre exemplele luminoase. Totuși, în conștiința recentă a românilor au rămas „doamnele” care au adus prejudicii societății noastre: Elena Lupescu – amanta regelui Carol al II-lea, Ana Pauker – comisarul româno-sovietic a anilor ’50, mai ales Elena Ceaușescu. Parte importantă din electoratul românesc este încă marcat de tradiție. Nu poate accepta încă o femeie în fruntea țării, fie și cu o anume experiență politică, calități oratorice și imagine agreabilă, cu atât mai mult reprezentantul unui partid (USL) „confecționat” în afara granițelor României. Problemele familiale: fata – membră a comunității LGBTQ, soțul – angajat consilier juridic în cadrul grupului parlamentar USL – sunt o altă „piatră de moară” care o trage în jos.

Președintele AUR și-a făcut studiile la universitățile din Iași și București, indiscutabil primele centre universitare înființate în România, cu tradiție, seriozitate și calitate a dascălilor și absolvenților. În plus, demn de reținut, a fost student înainte de a intra în politica mare. Din 2019 în fruntea AUR, între obiectivele partidului a înscris unirea Republicii Moldova cu România – doleanță firească a românilor de pretutindeni. Partidul pe care îl conduce ocupă un loc liber lăsat de PUNR și PRM în 2001, respectiv 2008, adunând în jurul său partida națională neglijată de celelalte partide. Acuzația că George Simion ar fi „omul rușilor” este lipsită de dovezi, fiind lansată de PNL, a cărui candidat riscă să nu intre în turul doi în favoarea liderului AUR, dar și de unii lideri pro-ruși din Republica Moldova. „Petele negre” ale lui George Simion trebuie căutate și sunt găsibile în: modul dictatorial de conducere a partidului – ceea ce a dus la dizidențe interne (cazul Șoșoacă și Terheș); vinderea unor locuri eligibile de parlamentari în unele județe (vezi locul I la deputați de Bihor prin maleabilul Mihail Neamțu); lipsa de structuri de partid la nivel de sate, comune și chiar unele orașe în multe din județele țării – care ar avea un rol important în asigurarea propagandei electorale; fața de „boxer” a liderului și apucăturile de bătăuș parlamentar care au fost probate pe viu, într-o ședință a Parlamentului. În plus, recentele liste cu parlamentarii partidului cuprind figuri șterse, necunoscute pe plan local de marea masă a alegătorilor, mulți mici oameni de afaceri, naționaliști și patrioți de circumstanță, în stare să plătească „taxa de partid” de până la 60.000 €. Totuși, George Simion are niște atuuri care nu pot fi negate. În primul rând, condiția de om politic nou, neamestecat în afaceri, deci curat față de concurenții săi. Cultivarea tradițiilor neamului, între care și sentimentul religios, atrage alegători mai ales din județele Moldovei, nu numai persoane de vârsta a treia, chiar tineri – care pe fondul sărăciei și nedreptăților din ultimele trei decenii și mai bine de „ democrație originală” văd salvarea lor în Dumnezeu și Biserică. Electoratul din emigrația română este un alt segment important al AUR-ului. Nostalgia după Patria Mamă, speranța că se pot reîntoarce acasă sub o conducere națională și corectă – sunt elemente care îi aproprie de AUR și George Simion. În sfârșit, George Simion trebuie să se asigure că intră în turul doi nu doar pentru a facilita victoria lui Marcel Ciolacu, care îl va prezenta ca pericol național și european (vezi cazul Ion Iliescu – Corneliu Vadim Tudor în 2000), ci să-și asigure victoria finală. Pentru aceasta ar trebui, deși încă nu a realizat, o împăcare cu Șoșoacă și Terheș, adunând într-un tot voturile naționaliștilor -suveraniști, în realitate patrioți. Să nu scape din vedere, pe lângă obiectivul unirii României cu Republica Moldova, condiția Transilvaniei subminată de UDMR, bisericile istorice maghiare, diferite ONG-uri – toate sprijinite cu bani și propagandă de vecinul Orban Viktor. Ar trebui să explice românilor că orientarea AUR spre doctrina națională – suveranistă este în trend cu Franța, Germania, Austria, Italia, Slovacia – deci România nu ar fi un caz izolat în UE.

Nicolae Ciucă, militar de carieră, ne apare ca un produs al președintelui Iohannis. Evoluția lui în lumea politică civilă, pe linia PNL și a demnităților în stat (astăzi Omul nr. 2 ca Președinte al Senatului) s-a făcut pe fondul deselor crize cu care PNL ne-a obișnuit în ultimele decenii. Apoi teza sa de doctorat a fost dovedită ca fiind, în parte, un plagiat, de către „vânătoarea de plagiatori” – dna. ziaristă Emilia Șercan. Dacă în armată poți să fii bun, chiar foarte bun, executând ordinele superiorilor, mai apoi, ca șef, să dai ordine – în lumea politică civilă se cere un alt comportament. Aici trebuie să vorbești la timp și cu subiect și predicat. Nu este suficient să ai sprijinul unor foști colegi de arme – generali americani cu care ai colaborat pe teatrele NATO în Orientul Apropiat și Mijlociu. Cei mai mulți dintre aceștia deja sunt pensionari și nu mai au o influență deosebită la nivelul Casei Albe. În SUA deciziile sunt luate de către Departamentul de Stat, consilierii Președintelui – de multe ori nici măcar Președintele, fie el și Donald Trump. Deci, Președintele PNL are slabe șanse să intre în turul doi, cu atât mai mult, să iasă învingător la Cotroceni. Poate de aceea, are nevoie de sprijinul din teritoriu, gen Ilie Bolojan, Emil Boc, Dinu Iancu-Sălăjanul ș.a. cu realizări apreciabile în administrația locală.

Sondajele actuale îl dau ca sigur ocupant al scaunului de la Cotroceni pe Marcel Ciolacu – Președintele PSD. Partidul pe care îl conduce, din 2019, este cel mai bine organizat la nivel național, cu structuri solide în toate județele țării, în concurență cu PNL, UDMR și USL, în doar câteva județe din Transilvania. Revendicându-și ideile de stânga, moștenite de la PCR și FSN, Marcel Ciolacu se dorește astăzi liderul unei noi generații de oameni politici de stânga, deosebite de ale lui Ion Iliescu, Victor Ponta, Mihai Tudose, Liviu Dragnea sau Viorica Dăncilă. Membru de partid din 1992, de la 25 de ani, a urmat treptele carierei politice, de la funcții locale, în Buzăul natal (președinte al organizației municipale – 2015), apoi la București (deputat – 2012, consilier al primului-ministru – 2013-2015, secretar al Camerei Deputaților – 2014, vicepremier fără portofoliu, interimar la Ministerul Apărării Naționale – 2017, președinte al Camerei Deputaților – 2019). Experiența politică i-a permis să accepte și cultive colaborarea la guvernare cu PNL, un joc de-a „șoarecele și pisica”, pentru asigurarea unei așa-zise stabilități politice naționale. Punctele sale vulnerabile sunt destule, începând de la școlarizarea preuniversitară (nu și-a găsit, decât târziu, diploma de bacalaureat), licența în Drept la o universitate privată, cu o selecție și școlarizare aproximative, unde conta doar plata taxei de școlarizare, un masterat la Școala Națională de Științe Politice și Administrative din București (SNSPA) – fosta Academie „Ștefan Gheorghiu” a PCR; recunoașterea faptului că nu stăpânește o limbă străină pe care să o vorbească fluent (acum ia ore de limba engleză!), amintindu-ne de Nicolae Ceaușescu, însoțit permanent de translatori profesioniști în vizitele oficiale. În fine, Marcel Ciolacu a fost implicat în două scandaluri financiar-politice, ca prieten și datornic al celebrului Omar Hayssam, cu o firmă din Buzău pe care o conducea și o alta a unui prieten, care au adus statului un prejudiciu de aproape 1.300.000 €. În concluzie: are experiență politică, se dorește liderul unei noi generații europene de stânga – deși păstrează aproape pe câțiva „elefanți bătrâni” (Tudose, Stănescu), cu o cultură generală aproximativă, implicat în câteva afaceri economico-politice care, la un moment dat, i-au periclitat cariera. Aș zice câți lideri politici la vârf, după 1989, nu au făcut afaceri pe seama bugetului țării? Poate numai Ion Iliescu a rămas „sărac și cinstit (?)”.

L-am lăsat deliberat la urmă pe Mircea Geoană, candidatul independent, pe care îl consider un concurent aparte din rândul celor cinci. Este la vârsta maturității depline (66 de ani). Provenit dintr-o familie de militari, absolvă un liceu de renume din București, apoi Facultatea de Mecanică a Politehnicii din București (1983), în plus Facultatea de Drept a Universității din București, pentru ca în 2005 să-și susțină un doctorat în economia mondială la ASE București. Cu alte cuvinte, are la bază o școală serioasă, care împletește rigoarea matematică a inginerului, cu cunoștințele juridice și de economie mondială. Deci are o viziune de ansamblu în sfera exactității, justiției și economiei. Fără să exagerez, văd în el un amestec de Spiru Haret – matematicianul, ministrul Instrucțiunii Publice și fondatorul învățământului modern din Regatul României la 1897-1910, și Ion I.C. Brătianu – inginerul politehnist cu studii la Paris, ministru și prim-ministru înainte și după 1918, tânăr ucenic pe șantierele lui Anghel Saligny. Toți aveau deviza / principiul „măsurii” potrivit căreia „înainte de a tăia să măsori de mai multe ori”. Evident, pentru a nu greși. Membru PSD din 2003, din 2005 în fruntea acestui partid, Președinte al Senatului și membru CSAT până în 2009, când demisionează. Pierzând alegerile prezidențiale din 2009 în confruntarea cu maleficul Traian Băsescu, în 2011 este exclus din partid. Rămâne în viața politică românească lansând platforme apolitice, organizând mișcări și un partid (Partidul Social Românesc – 2015), orientate spre centru-stânga, spre interesele oamenilor de rând. I s-a imputat o vizită privată la Moscova (aprilie 2009), unde s-a întâlnit cu un consilier al președintelui de atunci Dmitri Medvedev și o discuție particulară cu controversatul om de afaceri român Sorin Ovidiu Vântu. De fapt, acestea au fost „argumentele” lui Traian Băsescu, în confruntarea lor electorală, pentru a-l eticheta pe Geoană ca pro-rus și cu relații personale cu persoane dubioase din mafia românească. Cunoscând, ca istoric, relațiile ruso-sovieto-române din 1711 până astăzi, Mircea Geoană a înțeles că, pe lângă orientarea certă a țării noastre către vest și SUA, o neglijare a unor relații cu colosul de la răsărit nu va fi productivă pentru viitorul nostru. Nu este vorba de „prietenie”, ci de menținerea unui canal diplomatic deschis cu Moscova. Poate că „sfatul” acesta i se sugerase chiar de la Washington D.C., care în politica sa mondialistă căută și folosește diverse canale de legătură cu Federația Rusă, nu neapărat directe, ci prin interpuși loiali. Numai așa se poate explica faptul că în iulie 2019 este numit adjunct al secretarului general a NATO, funcție deținută până recent, la expirarea mandatului. Cel puțin, până acum, Mircea Geoană este românul care a ocupat cea mai înaltă funcție într-un organism politic, diplomatic și militar de anvergură mondială. Bun cunoscător a unor limbi străine, cu relații personale și oficiale la vârf, la Casa Albă, Londra, Paris, Berlin, Roma, Spania etc., Mircea Geoană are și va avea porți deschise peste tot. Experiența sa politică îl va ajuta să reprezinte România la nivel înalt. Diplomația și politica externă fiind un atribut al Președintelui României, Mircea Geoană va trebui ca pe lângă canalele vest europene și nord-americane să îndeplinească și tatonări spre Moscova și marile puteri economice din Asia. Cu atât mai mult cu cât România este prinsă ca într-un clește între Rusia – prin conflictul armat ruso-ucrainean, Ungaria – Slovacia – Serbia și Bulgaria pro-ruse, ostilitatea Austriei cu reminiscențe imperiale habsburge în problema Schengen. În acest context diplomatic complicat va trebui să sprijine substanțial drumul spre UE și NATO a confraților din Republica Moldova, ca etape în unificarea națională. Acum câteva luni, am îndrăznit ca istoric, bun cunoscător al relațiilor internaționale din ultimele decenii, să pun pe hârtie un set de direcții diplomatice de avut în vedere în anii viitori (vezi „Crișana”, 26.VI.2024, p. 9). În orice caz, la sfârșitul lunii august a anului curent, aceste idei le-am transmis dnei. Maia Sandu și dlui. Dorin Recean – liderii proeuropeni ai Republicii Moldova, dispuși să continue și adâncească colaborarea cu România – Patria Mamă, printr-un traseu proeuropean neabătut.

Nu în ultimul rând, alături de un premier cu experiență în administrația internă, sincer și cu putere de muncă, Mircea Geoană va putea să deschidă țării noastre un nou drum spre modernizare și europenizare.

*……………..*

*

Cine va intra în turul doi? Ciolacu cu Simion sau Ciolacu cu Geoană? Deci Președinte Geoană sau Ciolacu?

Prof. univ. dr. Mihai D. DRECIN