Distribuie articolul

La ivelul Centrului de Comunicare Județean Cluj, nu au fost înregistrate incidente grave care să afecteze procesul electoral al alegerilor prezidențiale.

De la începerea procesului de votare au fost sesizate 2 posibile incidente electorale, care, ulterior verificărilor au fost confirmate.

Astfel, a fost întocmit un dosar penal privind procesul electoral și a fost aplicată o sancțiune contravențională cu avertisment apentru continuarea propagandei electorale.

De asemenea, polițiștii din Cluj-Napoca s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de nerespectare a regimului urnei de vot după ce vicepreședintele comisiei de votare a unei secții, împreună cu un membru, s-a deplasat cu urnă specială, fără a fi însoțiți de polițiști. O persoană și-a exprimat votul în aceste condiții.

Angajații MAI rămân mobilizați pentru asigurarea desfășurării în siguranță a alegerilor și pentru verificarea rapidă a oricărui tip de sesizare cu privire la încălcarea legii.

Având în vedere solicitările pe acest subiect, reiterăm că potrivit Legii nr. 370 din 2004 pentru alegerea Președintelui României, continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei electorale, respectiv de ieri de la ora 7.00,  este interzisă.

Potrivit Deciziei nr. 4546 din 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în România, rețelele de socializare sunt considerate spațiu public, deci este interzisă continuarea promovării electorale inclusiv pe aceste rețele.

Radu Ștefan

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: