Distribuie articolul

Ca în fiecare an, în preajma sărbătorii Nașterii Domnului, la Reședința Mitropolitană din Cluj-Napoca, cei doi ierarhi ai Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei și Preasfințitul Părinte Episcop-vicar Benedict Bistrițeanul, primesc zeci de cete de colindători, titrează Radio Renașterea.

Joi dimineața, 19 decembrie 2024, de la ora 9:00, în curtea Reședinței Mitropolitane din Piața Avram Iancu, Părintele Mitropolit Andrei a fost colindat de profesorii și cei peste 300 de elevi din ciclul liceal de la Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan”, în frunte cu directorul instituției de învățământ – pr. lect. univ. dr. Liviu Vidican-Manci.

Ierarhul le-a adresat un cuvânt duhovnicesc despre importanța sărbătorii Nașterii Domnului. Ca răsplată pentru colind, Mitropolitul Andrei le-a oferit pachete cu dulciuri, cozonac și câte un calendar creștin ortodox cu însemnări pentru anul 2025.

La ora 10:00, Înaltpreasfințiul Părinte Andrei s-a întâlnit cu elevii și profesorii din ciclul primar, la sediul unității școlare, situat pe strada Avram Iancu, nr. 6, iar de la ora 11:00 cu cei din ciclul gimnazial, la sediul de pe strada Meseriilor, nr. 20.

Elevii l-au întâmpinat cu bucurie și l-au colindat pe Părintele Mitropolit Andrei. După ce i-a ascultat, Înaltpreasfinția Sa le-a vorbit despre însemnătatea marelui praznic al Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, i-a binecuvântat pe fiecare în parte și le-a oferit pachete cu dulciuri, ca răsplată pentru colind.

O școală cu tradiție

Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” își desfășoară neîntrerupt activitatea din anul 1952, din momentul desființării abuzive de către regimul comunist a Institutului Teologic Ortodox Roman din Cluj, care a funcționat în perioada 1924-1952.

Din anul 2012, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, școala s-a deschis și spre ciclul primar și gimnazial, întrucât solicitările comunității erau evidente, dar și pentru că se dorea reînvierea celor două școli închise abuziv de comuniști: Liceul Ortodox „Mitropolitul Simion Ștefan” și Liceul Ortodox „Doamna Stanca”. Mitropolitul Nicolae Colan a fost cel care în 1944 a pus bazele primului liceu confesional, Liceul Ortodox de băieți „Mitropolitul Simion Ștefan”, iar în 1946 a deschis porțile și Liceului Ortodox de fete „Doamna Stanca”.

Din luna august 2021, fostul Seminar Teologic Ortodox a dobândit titulatura de Colegiu Ortodox, prin Ordinul Ministerului Educației 4593/05.08.2021, și tot de atunci a fost ales ca patron spiritual Mitropolitul Nicolae Colan (1893-1967), Episcop al Eparhiei Vadului, Feleacului și Clujului în perioada 1936-1957, cel căruia i se datorează începuturile învățământului preuniversitar la Cluj-Napoca.

Anul școlar 2024-2025 a început cu un efectiv de 1068 de elevi, la cele trei cicluri de învățământ: primar, gimnazial și liceal, în creștere față de anul trecut.

Elevii din ciclul primar își desfășoară activitatea la sediul situat pe strada Avram Iancu, nr. 6; cei din ciclul gimnazial în clădirea de pe strada Meseriilor, nr. 20, unde există și o bisericuță cu hramul „Sfânta Ecaterina”, unde elevii participă frecvent la programul de rugăciune; iar cei din ciclul liceal învață la sediul central, situat în Piața Avram Iancu, nr. 18, unde se află capela cu hramul „Sfinții Trei Ierarhi”, amenajată între anii 1977-1987, sfințită la data de 30 ianuarie 1992 și resfințită la data de 25 noiembrie 2021, de Mitropolitul Andrei și Episcopul-vicar Benedict.

Din toamna anului 2023, elevii de gimnaziu învăță într-o nouă clădire, modernizată și dotată printr-un proiect european, investiție ce a costat peste 3 milioane de euro. Clădirea a fost inaugurată la începutul anului școlar, luni, 11 septembrie 2023. Lucrările de modernizare și extindere au fost realizate, prin finanțare europeană, de Primăria municipiului Cluj-Napoca. În urma acestora, capacitatea clădirii, unde învață elevii din ciclul gimnazial de la Colegiul Ortodox, a crescut de la 276 la 400 elevi. Corpul existent al școlii a fost supraetajat cu un nivel, spațiu în care au fost amenajate 5 noi săli de clasă. După modernizare, întreaga clădire beneficiază de: 16 săli de clasă, 5 laboratoare, o sală profesorală, o sală de muzică, o sală de pictură, o sală festivă multifuncțională, o sală de mese, precum și o bibliotecă și o arhivă.

Din toamna anului 2012 până în prezent, instituția de învățământ teologic este condusă de pr. lect. univ. dr. Liviu Vidican-Manci, care este și cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

Școala funcționează pe principiul subordonării ierarhice si al ascultării canonice față de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, desfășurându-și activitatea sub supravegherea Inspectoratului Școlar Județean Cluj.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: