Distribuie articolul

Pe 8 ianuarie 2025, după sărbători, România se va afla la o lună distanță de anularea alegerilor prezidențiale, în plin proces de votare. CCR a luat această decizie absolut anti-democratică pe baza raportului CSAT.

Între timp, pretinsul atac masiv orchestrat de ”actori statali și non statali” nu a fost demonstrat nici în justiție, nici în fața opiniei publice.

Am văzut doar probele conform cărora PSD și PNL l-au ajutat direct sau indirect pe delirantul Georgescu, pe care nimic nu-l împiedică să mai candideze o dată. Rusia nu apare nicăieri.

Iohannis și-a prelungit mandatul și a investit practic același guvern Ciolacu (plus UDMR), iar USL 3.0. a eliminat USR din ”coaliția pro-europeană” și ni-l propune, sfidător, pe Crin Hellvig Antonescu, fondator al primului USL, alături de Ponta.

După vara puciului parlamentar din 2012, Antonescu a fost dezactivat un deceniu, ca să-i facă loc lui Iohannis. Acum cei doi stâlpi ai nucleului GRIVCO fac sub ochii noștri scârbiți o frumoasă rocadă.

Alegerile au avut loc, dar n-au avut loc. Schimbarea constă doar în invadarea parlamentului de către extremiști în opinci și ițari. Abia validați, parlamentarii POT s-au vărsat în grupul PSD.

Toate instituțiile sunt decredibilizate, iar electoratul, care votează mereu greșit, a primit o lecție despre ce e mai bine pentru România.

Antonescu e garanția faptului că deceniul Iohannis se va prelungi într-o formă și mai toxică, fie că vă place sau nu.

La 35 de ani de la căderea comunismului, într-o lume plină de pericole și provocări, suntem pe mâini bune și ”ne-am luat țara înapoi”.

Teodor Baconschi 

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: