Pe 21 decembrie anul trecut, odată cu cinstirea eroilor din 89 a avut loc și primul protest împotriva anulării alegerilor, organizat de ,,Honor et Patria”. S-a petrecut în plină campanie de anti-manifestatii, mesajul obsesiv fiind ,, nu ieșiți în stradă că vor fi provocări și sistemul declară stare de urgență să-l țină pe Iohannis la Cotroceni”. Am fost la acea manifestație, desigur nu s-a petrecut nici cel mai mic incident. Desigur, nu au fost mulți oameni, manipularea având efect, cinste celor prezenți atunci! Desigur, Iohannis a rămas la conducere și fără stare de urgență, oricum, din punct de vedere legal, pentru prelungirea mandatului avea nevoie NU de stare de urgență, ci de stare de război sau catastrofă. Desigur și fără stare de urgență, pe fond de liniște s-a format un guvern ticălos, trădător, votat de parlament, inclusiv cu UDMR în CSAT și în cele mai importante ministere. În oricare țară din Europa dacă s-ar fi anulat alegerile, oamenii ar fi ieșit masiv din case „în secunda 1”.
La noi de-abia pe 30 decembrie, la Curtea de Apel au fost în sfârșit oamenii în număr mare la protest, după 24 de zile de la anularea alegerilor!!!! 24 de zile, în care puterea s-a consolidat nestingherită. Personal cred că dacă pe 6-7 decembrie ar fi fost manifestații de măcar zece mii de români în București, bulgarele de zăpadă s-ar fi transformat în o sută de mii de oameni pe următoarele zile, „fierul fiind bătut cât este cald” si puterea ar fi dat înapoi cu siguranță.
Pe 21 decembrie ar fi fost încă un moment prielnic, fiind o dată simbol și guvernul nefiind încă format. Dar nu a fost să fie. Guvernul s-a format după două zile. Acum, după anul nou! sunt manifestații. Acum, cei care spuneau prin mii de comentarii la postări că „bagă stare de urgență Iohannis” si-au dat seama că au fost manifestații, nu au fost provocări și nu e niciun fel de stare de urgență. Este o stare de dictatură care a avut timp să se întărească și care este mult mai greu să fie răsturnată acum, după ce puterea s-a „legitimat” prin votarea guvernul de către un parlament „liber ales”.
Nu este însă totul pierdut, intram într-o luptă de uzură, pe un câmp de bătălie în care „reacția de fulger” a fost ratată, au loc jocuri de culise, interse, replieri…românii, ca de obicei, trebuie să câștige totul foarte greu.
Dr. Mihai Tîrnoveanu
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

