Distribuie articolul

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Sălaj au reținut patru persoane, cu vârste cuprinse între 22 și 57 de ani, pentru trafic de substanțe psihoactive.

Printre inculpați se află un bărbat de 33 de ani, suspectat nu doar de trafic de droguri de risc și mare risc, dar și de deținerea unui material de pornografie infantilă.

Anchetatorii au stabilit că, între 2023 și 2025, trei dintre inculpați, dintre care doi fiind rude, au procurat, manipulat și vândut substanțe psihoactive (2MMC) către consumatori, inclusiv minori, din județele Cluj și Sălaj. Prețul unui plic varia între 100 și 200 de lei.

Unul dintre inculpați, în vârstă de 57 de ani, a fost prins de polițiștii de frontieră de la Aeroportul Cluj încercând să arunce mai multe plicuri cu substanțe interzise, chiar înainte de a se îmbarca.

Probele adunate indică faptul că, începând cu anul 2025, suspectul de 33 de ani a devenit un furnizor important de substanțe psihoactive pentru ceilalți inculpați, dar și un dealer direct.

Perchezițiile domiciliare au dus la descoperirea unor cantități de droguri de risc și mare risc (2MMC, 4-CMC), precum și a unor obiecte ce conțineau urme de substanțe interzise.

Anchetatorii au mai descoperit că același suspect de 33 de ani a realizat, într-un moment anterior, un material video explicit cu o minoră. Filmarea era stocată în telefonul său mobil, ceea ce a dus la acuzații suplimentare pentru infracțiuni legate de pornografie infantilă.

Cei patru inculpați au fost prezentați judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Sălaj cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Operațiunea s-a desfășurat cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sălaj, Serviciului Criminalistic, Serviciului pentru Acțiuni Speciale Sălaj, jandarmilor sălăjeni și al unui echipaj canin al Direcției Regionale Vamale Cluj.

Napocanews.ro

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: