Distribuie articolul

Percheziție azi la Cluj într-un dosar de utilizare de programe software piratate.Astfel, azi polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, au pus în aplicare nu mai puțin de 42 de mandate de percheziție domiciliară, în București – 9 și în județele Bihor, Bistrița, Brașov, Constanța – aici nu mai puțin de 20, Cluj, Harghita, Neamț, Timiș, Vâlcea și Vrancea.

Perchezițiile au loc la sediile sau după caz punctele de lucru ale unor societăți comerciale, precum și la domiciliile sau reședințele persoanelor implicate în  presupusa activitate infracțională, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de reproducere neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator prevăzute și oferirea de dispozitive ori componente care permit neutralizarea măsurilor tehnice de protecție ale acestora, inclusiv în mediul digital. ”Din materialul probator administrat până în prezent a rezultat faptul că, în perioada 2021-2025, 25 de agenți economici specializați în activități de proiectare/design/arhitectură/construcții ar fi utilizat fără drept/ar fi piratat un program informatic tip software, pentru calculator, înregistrat în domeniul arhitectură și inginerie”, spun anchetatorii.

Prejudiciul cauzat titularului drepturilor de proprietate intelectuală este estimat la 750.000 de euro.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: