Un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României pe parcursul zilei de vineri. Meteorologii spun că depunerile de praf vor putea fi observate în zonele şi intervalele cu ploaie.
O nouă masă de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană va ajunge deasupra României în câteva ore.
Potrivit hărților meteorologice, punctul cluminant va fi sâmbătă, când norul încărcat cu particule de praf din nordul Africii va mătura întreg teritoriul țării, județul Cluj fiind printre zonele cele mai expuse, așa cum se vede în harta de mai jos:

(imagine: Meteoromania)
”În perioada 14 – 16 martie, circulația predominant sud-vestică a aerului va favoriza în continuare avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcate cu particule de praf de origine sahariană către sud-estul Europei și
deasupra României. Depunerile de praf vor putea fi observate în intervalele în care va ploua”, a transmis Administraţia Naţională de Meteorologie.
Reamintim că mai multe județe din centrul și vestul țării, printre care și Cluj, se află până sâmbătă seara sub atenționare Cod Galben de vânt, iar ANM a emis și o informare meteorologică de instabilitate atmosferică, cantități de apă însemnate, intensificări ale vântului, precipitații mixte, răcire pentru cea mai mare parte a țării, astfel că norul roșiatic de praf saharian poate favoriza apariția așa-ziselor ploi sângerii în județ.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

