Mixul constă în faptul că în cadrul Parcului Natural Vânători-Neamț se regăsesc atât caracteristicile unui sit natural, cât și cele ale unui sit cultural, reprezentate de mănăstiri.
„De 700 ani avem viață monastică continuă, iar toate formele de viață monastică sunt reprezentate: viața cenobitică, în chinovie (cei care sunt strânși în jurul unei mănăstiri lucrează acolo, dorm în chilii), stilul idioritmic – ceea ce se întâmplă la Agapia și Văratec, unde sunt comunități mari monahale – și, deși pare de pe vremuri, avem și sihăstria. Avem și în vremurile noastre călugări care stau singuri în pădure”, a explicat administratorul.
„Toate aceste lucruri au avut influență și asupra peisajului și asupra naturii și sunt deosebite la nivel european. Mai ales că, dacă facem comparația cu Athosul, care este eminamente masculin, în cazul nostru sunt și cele două cele mai mari mănăstiri de maici din lumea ortodoxă, Agapia și Văratec” a precizat inginerul Sebastian Cătănoiu pentru sursa citată.
Parcul Natural Vânători-Neamț
Din punct de vedere al faunei, Parcul Natural Vânători-Neamț are tot ceea ce înseamnă fauna carpatină, plecând de la marile ierbivore, până la marile carnivore, cu vârful de lance ursul, lupul și râsul.
Pe cele 30.000 hectare ale parcului există peste 80 de exemplare de zimbri, masculi, femele și pui. Parcul Natural Vânători-Neamț este singurul din Europa care are în același spațiu geografic cele trei forme de management ale zimbrului: captivitate, semi-libertate și libertate, precizează sursa citată.
Alte situri mixte din Europa recunoscute de UNESCO sunt Regiunea Ohrid din Macedonia de Nord și Albania, Mount Perdu din Franța și Spania și un areal din insula Ibiza.
În zona Parcului Natural Vânători-Neamț, mai exact în satul cu același nume, s-a născut Sfânta Teodora de la Sihla.
NapocaNews, Sursă foto: vânătoripark.ro
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

