Distribuie articolul

Echipa bucureşteană FCSB a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-2, gruparea CFR Cluj, în etapa a cincea din play-off-ul Superligii. Gazdele au jucat în zece din minutul 65 şi s-au desprins la cinci puncte de clujeni.

Pe Arena Naţională, clujenii au dominat prima repriză, controlând jocul şi având o mare ocazie în minutul 41, când Târnovanu a respins şutul lui Louis Munteanu. Gazdele au deschis însă scorul la primul şut spre poartă. Şut a insistat la o minge, a centrat în faţa porţii şi Cisotti a înscris în minutul 41. Două minute mai târziu Radunovic a trimis puţin pe lângă poarta lui Hindrich şi la pauză bucureştenii au intrat cu avantaj minim.

În partea secundă Florin Tănase a pasat perfect pentru Cisotti care a intrat în careu şi a şutat în minutul 55, dar Hindrich a respins în corner. A urmat o schemă care a ieşit perfect, balonul a ajuns la Chiricheş care a trimis o bombă de senzaţie de la marginea careului şi, din minutul 56, scorul a devenit 2-0.

Minutul 63 a adus al treilea gol al gazdelor. Aly Abeid a pasat la portar, iar Cisotti a ţâşnit şi l-a învins pe Hindrich.

După numai două minute Mihai Popescu a respins cu mâna şutul lui Korenica, salvând un gol ca şi făcut, dar jucătorul gazdelor a primit cartonaşul roşu şi s-a dictat penalti. Târnovanu a respins şutul de la punctul cu var al lui Munteanu direct în bară, balonul a revenit în teren şi acelaşi Louis Munteanu a înscris, reducând din diferenţă în minutul 67.

Aly Abeid a şutat în minutul 72, dar Târnovanu a prins. Oaspeţii au dominat ultima parte a meciului, încercând să înscrie, dar a părut că elevii lui Dan Petrescu nu au ştiut cum să gestioneze ofensiv superioritatea din teren, au înscris doar odată, prin Louis Munteanu, în minutul 90+7, şi FCSB – CFR Cluj s-a terminat 3-2.

Napocanews.ro

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: