Atac fără precedent la suveranismul românesc? Partidul AUR, condus de candidatul la prezidențiale George Simion, plătește lunar o sumă colosală unei companii de lobby din Statele Unite. Antena 3 CNN a obținut în exclusivitate contractul semnat de partidul AUR cu BGD Legal and Consulting, companie de lobby, în valoare de 1,5 milioane de dolari lunar. În schimbul acestor bani, compania s-a angajat să-i organizeze lui George Simion întâlniri la Washington D.C cu lideri politici, dar și apariții în presa din Statele Unite.

Partidul AUR a transmis un drept la replică în care a precizat că „nu există niciun contract semnat de AUR cu firma la care faceți referire”, însă contractul este înregistrat la Departamentul de Justiție al SUA și publicat chiar pe site-ul Departamentului de Justiție, transmite Antena3 CNN.

Contractul, semnat la data de 18 aprilie 2025 de prim-vicepreședintele AUR Marius Lulea, prevede ca suma de 1,5 milioane de dolari să fie plătită în termen de 30 de zile. Pe contract apare și numele Mateea Petrescu, directoarea de comunicare a fraților Tate. Compania de lobby nu primește niciun ban dacă nu-și respectă angajamentele: de a antama întâlniri cu lideri politici americani la Washington DC pentru George Simion și apariții în presa americană.
Europarlamentarul Claudiu Târziu face declarații în apărarea foștilor colegi din AUR în frunte cu George Simion acuzat că plătește un lobby american de a face campanie suveranismului AUR.
Co-fondatorul AUR Claudiu Târziu, care a părăsit partidul în urma unui scandal cu George Simion, a precizat la Antena 3 CNN că este legal ca un partid să încheie un astfel de contract de lobby.
„Nu știam, după cum vedeți contractul e făcut pe 18 aprilie, eu am plecat din AUR pe 9 aprilie, dar nu am avut vreo știință pe acest subiect de vreo negociere, Dar trebuie să precizez că nu mi se ăare nimic ciudat sau nepotrivit în avea o firmă de lobby, dacă asta crezi că te poate ajuta într-o campanie electorală. E legal, nu intră sub incidența legii românești, nici a celei americane, lucrurile astea se fac. Se pune problema de oportunitate, în ce măsură te ajută să îți faci lobby în America”, a spus el.
Întrebat dacă nu e și o problemă de moralitate, având în vedere că George Simion a promis în mai multe rânduri că va folosi subvenția primită de partid pentru a le face case și spitale românilor, Claudiu Târziu a spus:
„Și de moralitate în privința celtuirii banilor publici pe care ai spus că nu-i cheltui … trebuie văzut dacă banii sunt din subvenția dată de statul român. Orice partid politic poate să facă tot felul de cheltuieli pentru propagandă politică pentru a-și duce mesajul politic mai departe din subvenția de la stat. Nu mă îndoiesc că George Simion a consultat avocații înainte de a încheia un astfel de contract și e legal”, a spus Claudiu Târziu.
Claudiu Târziu a negat că ar fi existat alte contracte de lobby încheiate de AUR pentru George Simion. Întrebat de realizatoarea Antena 3 CNN Sabina Iosub dacă nici la Bruxelles nu au existat negocieri cu firme de lobby pentru susținerea lui George Simion, europarlamentarul a spus; „Dacă au existat eu nu am cunoștință de ele”, a spus Târziu.
Întrebat de realizatorul Antena 3 CNN Mihai Gâdea dacă banii din subvenția de la stat pot fi folosiți legal pentru un contract de lobby, în condițiile în care lobby-ul nu este promovare electorală, pentru care sunt destinați banii, Claudiu Târziu a atras atenția că nu este sigur că suma din contract a fost onorată cu bani din subvenție.
„Nu știm din ce bani a fost plătit, dacă a fost plătit acest contract. Nu sunt avocatul lui George Simion, dar vreau să aibă parte de un tratament corect. Nu știm din ce bani s-a plătit acest contract, dacă s-a încheiat și dacă s-a plătit. Eu vă cred că nu dați documente false. Nu știm sursa plății, a fost plătit din subvenție, a fost plătit din contribuția candidatului la efortul de campanie, a fost plătit din banii partidului obținut din cotizații, donații și alte surse. E foarte important, contractul de lobby eu nu cred că este ilegal atâta vreme cât se desfășoară într-o țară în care lobby-ul este reglementat, cum e America. Dacă se desfășura în România poate se punea problema de legalitate”, a precizat fostul lider AUR.
Realizatoarea Antena 3 CNN Sabina Iosub a atras atenția și asupra eticii acestui contract care îi permite lui George Simion să se prezinte ca un politician frecventabil și chiar îndrăgit în Statele Unite în fața electoratului românesc, când de fapt totul este contracost.
„Eu nu văd rezultatul acestui contract până acum. Până în acest moemnt eu am văzut trei podcasturi făcute cu trei persoane pe care le cunosc și eu, care au fost în România, și care ne-au primit la CPAC anul trecut și care nu trebuiau atrase într-o astfel de relație contractuală pentru că aveau deja o relație cu George Simion”, a spus europarlamentarul.
În anul acesta operează numeroase firme de lobby israeliene controlate de premierul Netanyahu, precum și firme americane pe teritoriul României. Veteranii naționalismului românesc din anii 90 vorbesc tot mai mult de o transformare a suveranismului într-o filială Likud?
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

