Distribuie articolul

Elevii din Cluj au doborât un record mondial la campionatul de robotică din SUA cu un robot la care au lucrat 1.000 de ore. Tinerii români au obținut rezultate excepționale la ultima competiție din Houston, din Statele Unite ale Americii.

Printre câștigători concursului din Statele Unite s-au aflat și două echipe Cluj-Napoca, care au ocupat locurile 1 și 2 și au doborât un record mondial.

First Championship Houston este cea mai prestigioasă competiție de robotică pentru liceeni. Anul acesta au fost înscrise 250 de echipe din 30 de țări.

Alex, liderul echipei de robotică Alphatronic din Cluj-Napoca spune că etapa mondială a fost un vis împlinit: “Ne-am bucurat că am putut ajunge așa de sus, mai mult am stabilit un record mondial. Echipa noastră, împreună cu altă echipă, a reușit să obțină cel mai mare punctaj din acest sezon”, arată Antena 3 CNN.

Acum, liceenii din Cluj se pregătesc deja pentru viitoarea competiție de robotică.

“În 2 luni vom participa la o competiție în SUA, care este cea mai prestigioasă competiție offseason pentru că sunt doar 50 de echipe care pot participa și se merge pe baza unei invitații”, spune Răzvan, membru al echipei de robotică Alphatronic Cluj-Napoca.

Echipa clujeană se laudă și cu faptul că robotul lor a fost unul dintre cei mai stabili, atât în competiția națională cât și în cea mondială.

Robotul poate face diverse activități atât singur, cât și manevrat de elevi. Aruncă în coș diverse obiecte, face o selecție în funcție de culoarea acestora și în final se agață singur într-un sistem de bare cu două niveluri de dificultate.

Pentru construirea unui astfel de robot, elevii spun că au muncit în total peste 1.000 de ore în ultimele luni.

Napocanews.ro

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: